Data limita pentru depunerea ofertelor la licitatia necesara constructiei lotului 2 al autostrazii Timisoara – Moravita este 14 noiembrie 2024, spune Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.
Pentru constructia lotului Jebel – Moravita (33,49 km) sunt alocate, prin Programul Transport (PT) maximum 4,23 miliarde de lei (fara TVA) si 48 de luni (12 luni proiectare si 36 de luni executie).
Contractul prevede constructia mai multor structuri si utilitati pe acest lot, printre care:
– pod, in lungime de 560 m, peste CF124 (Timisoara-Resita) si peste DN 58B,
– nod rutier DN 58B (Voiteg)
– nod rutier Moravita
– doua spatii de servicii
– doua parcari de scurta durata
– un Centru de Intretinere si Coordonare (CIC).
Toate spatiile de servicii si parcarile de scurta durata vor fi dotate cu infrastructura necesara amplasarii unor statii pentru incarcarea autvehiculelor electrice (minimum 6 statii electrice in fiecare facilitate), spune Cristian Pistol.
De asemenea, pe data de 11 noiembrie 2024 este stabilit termenul limita pentru depunerea ofertelor necesare constructiei primului lot al autostrazii Timisoara – Moravita. Lotului 1 (Remetea Mare-Jebel) al autostrazii Romania-Serbia are o lungime de 35,67 km.
Constructia Lotului 1 (Remetea Mare-Jebel) are alocata o valoare de 5,65 miliarde de lei, fara TVA (suma asigurata prin PT) si o perioada de 48 de luni (12 luni,proiectare si 36 de luni, executie). Tronsonul 1 va subtraversa DN6 si calea ferata CF 100 (Bucuresti – Timisoara) si va traversa denivelat CF 127 (Jebel – Liebling) si DJ 693B.
Pe traseul acestui prim lot vor fi construite inclusiv:
– 1 pod peste raul Timis (1.153 m);
– un Centru de Intretinere si coordonare;
– 2 parcari de scurta durata (fiecare va dispune de infrastructura necesara amplasarii a minimum 6 statii de incarcare pentru autoturismele electrice).
Autostrada Timisoara – Moravita, care leaga Romania de Serbia, va avea aproape 73 km si va costa 14,59 miliarde lei. Latimea platformei va avea 26 de metri.
Valoarea totala a investitiei (inclusiv T.V.A.) a fost stabilita la 14.590.138.000 lei, din care partea de constructii si montaj (inclusiv T.V.A.) este de 12.325.833.000 lei.
Durata de executie a obiectivului de investitii este de 48 luni.
Lungimea totala a traseului este de 72,930 km, fiind structurat in 3 tronsoane:
– tronsonul 1 intre km 0+000 – km 35+670;
– tronsonul 2 intre km 35+670 – km 69+160;
– tronsonul 1 intre km 69+160 – km 72+930.
Terenurile afectate de traseul autostrazii sunt situate in extravilanul si intravilanul localitatilor tranzitate, atat pe domeniul public cat si privat, respectiv Unitatile administrativ-teritoriale: Remetea Mare, Recas, Bucovat, Mosnita Noua, Giroc, Sacosu Turcesc, Padureni, Liebling, Jebel, Voiteg, Birda, Deta, Denta, Moravita.
Punctul de Trecere al Frontierei, cu o suprafata de aproximativ 333.424 mp, va fi amplasat, la km 72 la capatul Autostrazii Timisoara – Moravita, in apropierea localitatii Moravita, judetul Timis, pe directia de intrare si pe directia de iesire din tara, fluxurile fiind separate printr-un gard de protectie, realizat din segmente demontabile.