A fost emisa Autorizatia de Construire (etapa II) pentru executia lucrarilor aferente Lotului 3 al autostrazii de centura Bucuresti A0 Nord, ce permite constructorului sa lucreze pe intregul lot de autostrada.
Traseul Lotului 3 Nord este cuprins pe teritoriul judetului Ilfov intre DN2 in dreptul localitatii Afumati si DN3 in zona Cernica si are o lungime de 8,6 km.
Constructorul este compania China Civil Engeneering Construction Corporation (CCECC) cu pretul de 397,99 milioane lei, fara TVA, Lotul 3 al A0 Nord fiind totodata si primul sector de drum construit de chinezi. Finantarea este asigurata prin Programul Transport.
Autorizatia de Construire prevede, in principal, executia in 18 luni:
- lucrari de drum pentru sectorul cuprins intre km 41+230 – km 47+600
- pasaj pe autostrada peste DC27 (km 41+750)
- pasaj pe DJ300 peste autostrada (km 42+938)
- pasaj pe autostrada peste CF800 Bucuresti – Constanta (km 45+432)
- pasaj pe DN 3 peste autostrada (km 47+540)
- parcari de scurta durata stanga/dreapta (km 44+700)
”Executia lucrarilor aferente acestui lot a inceput partial, in primavara acestui an, pentru 2,3 km din 8,6 km total, scopul prioritizarii acestei portiuni fiind facilitarea folosirii descarcarii traficului rutier de pe A0 dinspre A3 (Lotul 2 Nord) spre DN2, astfel incat sa putem circula pe intregul Lot 2 Nord, dat in trafic partial la sfarsitul anului trecut”, a anuntat secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scriosteanu.
Stadiul lucrarilor pe primii 2,3 km este urmatorul:
- se executa lucrari de terasamente
- se executa lucrari de umpluturi la bretelele nodului rutier A0 x DN2 (E85)
- se realizeaza stratul de forma din balast si stratul de fundatie din ballast
- se lucreaza la podete
- se executa lucrari aferente radierelor si elevatiilor pasajelor de la km 40+134 si km 40+850
- se executa lucrari de relocare utilitati de gaz si Agentia Nationala de Imbunatatiri Funciare (ANIF)