Caietul de sarcini pentru Autostrada/Drum Expres Bucuresti-Giurgiu (etapa studiului de fezabilitate) va fi lansat in consultare publica saptamana aceasta, spune directorul general de la CNIR, Gabriel Budescu. Drumul de mare viteza Bucuresti-Giurgiu este proiect propriu al Companiei Nationale de Investitii Rutiere (CNIR), iar studiul de fezabilitate va avea o durata estimata cuprinsa intre 18 si 24 de luni.
”Proiectul va fi promovat in perioada imediat urmatoare pentru ca este in pregatire si documentatia pentru un nou pod peste Dunare la Giurgiu-Ruse. De la Giurgiu va fi aceasta legatura moderna, pana la Autostrada A 0 Bucuresti Sud sau chiar pana la Autostrada A 1 Bucuresti-Pitesti respectiv A 2 –Autostrada Soarelui. Va fi o analiza multi -criteriala in care vom lua in calcul mai multe scenarii de traseu, cel putin 5 scenarii printre care conexiunea cu viitorul Drum de mare viteza Bucuresti-Alexandria, cu A 1 Bucuresti-Pitesti si A 2 Bucuresti-Constanta si vom vedea care este cea mai buna varianta din punct de vedere tehnic si financiar. Este nevoie de un drum modern intre Bucuresti si Giurgiu pentru a evita tranzitul localitatilor unde se circula cu viteza de 50 km/h. Mai ales pentru transportatori, orice minut conteaza. Profilul drumului, autostrada sau drum expres va fi stabilit in urma studiului de fezabilitate. Daca datele de trafic de perspectiva ne arata ca este nevoie de autostrada, atunci vom face din start autostrada“, a declarat directorul general de la CNIR, Gabriel Budescu, pentru Radio Romania Actualitati.
Totodata, pe langa solutiile inovatoare precum modelarea 3 D Building Information Modelling (BIM), proiectantul va prezenta o analiza in ceea ce priveste materialele de constructii din import sau productie interna.
”In ceea ce priveste structurile si solutiile tehnice, vom cere in caietul de sarcini o analiza pentru utilizarea materialelor de constructii din import sau din productie interna. Cred ca este foarte important sa decidem daca facem drumul din beton, cimentul fiind produs in Romania sau din bitum, dar pe care il importam. Saptamana viitoare va fi lansat in dezbatere publica acest caiet de sarcini pentru Drumul de mare viteza Bucuresti –Giurgiu, tocmai pentru ca am inclus aceste elemente de noutate si vreau sa avem un raspuns din partea pietei inainte de lansarea licitatiei in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP)“, a adaugat Gabriel Budescu, in interviul ce a avut loc duminica.