DRUM COMUNAL LARGIT – Drumul comunal Fughiu – Husasau de Cris va fi largit la 5,5 metri, contract de 2,4 milioane lei

A fost semnat contractul de executie a lucrarilor de modernizare a drumului comunal Fughiu – Husasau de Cris – DC 44, intre Primaria Osorhei si SC Drumuri Bihor SRL. La parafarea documentului a fost prezent si Mircea Malan, vicepresedintele Consiliului Judetean Bihor.

Drumul va fi largit pe un tronson de 1,5 kilometri si va asigua o circulatie mai buna intre Fughiu si satul Husasau de Cris din comuna Ineu. Totodata, siguranta rutiera va creste datorita largirii drumului de la 4 metri la 5,5 metri, plus acostamente. Termenul de executie a lucrarilor este de 2 luni”, a precizat Ioan Gligor, primarul comunei Osorhei.

Valoarea totala a proiectului este 2.398.527,80 lei, cu TVA, din care lucrarile propriu-zise din contractul semnat astazi se ridica la peste 1,8 milioane lei. Consiliul Judetean Bihor sprijina proiectul printr-o cofinantare de 1,6 milioane de lei, prin „Programul pentru asigurarea conectivitatii si dezvoltarii zonei rurale din judetul Bihor”.

Alte doua primarii, respectiv Sannicolau Roman si Madaras, primesc cofinantari prin acelasi program, precizeaza CJ Bihor.

Programul pentru asigurarea conectivitatii si dezvoltarii zonei rurale din judetul Bihor”, initiat in 2023 de Consiliul Judetean Bihor, se adreseaza primariilor si are scopul de a sprijini autoritatile locale prin acoperirea partiala a costurilor lucrarilor de modernizare/extindere/largire a partii carosabile a drumurilor comunale.

Sunt cofinantate (1) drumuri comunale nemodernizate care asigura conectivitatea comunei cu drumurile judetene sau nationale, (2) cele care asigura conectivitatea cu o alta comuna unde se inregistreaza valori mari de trafic sau (3) drumurile comunale care fac legatura cu investitii generatoare de locuri de munca.

Cofinantarile se acorda in cadrul unui apel de proiecte. Criteriile de evaluare sunt urmatoarele: (1) valoarea cofinantarii asigurate – maxim 30 puncte, (2) numarul de masini care tranziteaza drumul, conform unui studiu de trafic sau recensamantului circulatiei rutiere – maxim 20 de puncte, (3) crearea unor noi locuri de munca prin realizarea lucrarilor de modernizare/extindere/largire a partii carosabile – maxim 20 de puncte si (4) atragerea unor noi investitii in zona, inclusiv prin cresterea valorii investitiilor operatorilor economici deja existenti – maxim 30 de puncte. Investitia privata trebuie sa fie, conform regulamentului, de cel putin un milion de euro.

Articolul precedentNATIONALIZAREA AEROPORTULUI MAGHIAR – Statul ungar si grupul francez Vinci au cumparat aeroportul international din Budapesta cu 4,3 miliarde de euro
Articolul următorALTE INVESTITII LA AEROPORTUL DIN BRASOV – Aeroportul International Brasov-Ghimbav vrea sa construiasca trei cladiri cu peste 32 milioane lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.