Mihai Jurca, city managerul Municipiului Oradea, a semnat, in Chisinau, Republica Moldova, contractul de asociere in participatie intre societatea Air Oradea, compania publica a Primariei Oradea si Consiliului Judetean Bihor, si operatorul de transport aerian HiSky Europe SRL.
Conform contractului, incheiat pe o perioada de 5 ani, HiSky va opera 5 zboruri pe saptamana, pe ruta Oradea – Bucuresti si retur, respectiv 3 zboruri pe saptamana pe ruta Oradea – Londra si retur. Din Oradea vor fi operate, de asemenea, curse charter catre 3 destinatii care vor fi anuntate public in urmatoarea perioada.
„Investitia noastra de 750.000 de euro pentru un business plan de 5 ani a fost gandita pentru a dezvolta zboruri stabile si pentru a sustine eforturile deschiderii unei baze operationale de pe Oradea, care ne va permite pe viitor sa gandim si alte directii de dezvoltare. Raportat la cifra de afaceri a business plan-ului, investitia publica este de 2%, riscul operarii fiind asumat de compania HiSky. Doresc sa multumesc conducerii companiei, domnului Iulian Scorpan, si echipei sale pentru increderea pe care ne-o ofera prin deschiderea de noi zboruri de pe Aeroportul Oradea”, a precizat Mihai Jurca, city managerul Municipiului Oradea.
Air Oradea a fost infiintata in octombrie 2021 de catre Consiliul Judetean Bihor si Primaria Municipiului Oradea, cu scopul de a dezvolta, in conditii concurentiale de piata, activitatea economica de operare zboruri aeriene de pe Aeroportul International Oradea, societatea avand ca obiect principal de activitate CAEN 5110 – Transporturi aeriene de pasageri.
„Bihorul este unul dintre judetele cu potential, care a fost, pana acum, slab deservit de transportul aerian. De aceea, am ales sa stabilim aici cea de-a patra baza operationala a companiei, dupa Bucuresti, Cluj si Chisinau. Pentru inceput, vom opera zboruri catre doua destinatii. Prin ruta catre Bucuresti vom oferi, insa, oradenilor acces la intreaga noastra retea de destinatii. Avem un sistem de legaturi extrem de bine pus la punct, ceea ce inseamna ca din Oradea, cu doar o scurta oprire in capitala, pasagerii vor putea ajunge in alte zece orase din Europa si din Statele Unite. Practic, zborul de la Oradea la New York va avea o durata de numai 12 ore”, a declarat Iulian Scorpan, CEO HiSky.
Compania HiSky va face demersurile pentru rezervarea sloturilor de zbor, astfel incat cel tarziu in luna octombrie 2024 sa inceapa operarea curselor.
HiSky detine o flota de 8 aeronave de tip JET, cu configuratii variate: 4 aeronave cu 180 de locuri, 1 aeronava cu 144 de locuri, 2 aeronave cu 220 de locuri si 1 aeronava cu 275 de locuri (aeronava cu care opereaza zboruri catre SUA).