INVESTITII IN DRUMURILE DIN ARAD – Consiliul Judetean Arad a alocat 478,3 milioane lei pentru 2024

Bugetul Judetului Arad pentru anul 2024 a fost aprobat. Este vorba de un buget record de 1,1 miliarde lei, din care 818,5 milioane lei sunt pentru investitii. Din acestia, pentru Transport – sunt alocate cele mai multe fonduri, 478,3 milioane lei (58,45%), restul merg in Sanatate – 261,6 milioane lei (31,96%), Invatamant – 46,8 milioane lei (5,73%), Cultura – 24,1 milioane lei (2,95%), Autoritati – 4,96 milioane lei (0,61%) si Asistenta sociala – 2,55 milioane lei (0,31%).

Este pentru prima oara in istoria Aradului cand 72,67% din bugetul Consiliului Judetean merge spre investitii! Niciodata nu s-a muncit cu atata eficienta, niciodata rezultatele nu au fost atat de vizibile. Judetul Arad creste de la an la an, iar proiectelor Consiliului Judetean se adauga proiectele primariilor, care contribuie foarte mult la cresterea calitatii vietii in judet”, a explicat Iustin Cionca, presedintele Consiliului Judetean Arad.

Este un buget-record pentru administratia judeteana, valoarea estimativa fiind de 1,12 miliarde lei, adica peste 225 de milioane de euro. Iar din aceasta suma, 818,5 milioane lei merg spre investitii.

Asta inseamna dezvoltarea judetului pe toate planurile: drumurile si sistemul de sanatate – principalele noastre prioritati, dar si asistenta sociala, invatamantul special sau cultura. Si in acest an principala noastra preocupare este atragerea de fonduri europene sau guvernamentale. Continuam proiectele deja incepute, construirea de spitale noi si modernizarea de drumuri, reabilitarea energetica de la Spitalul judetean si de la Biblioteca, dar demaram si proiecte noi. In domeniul drumurilor judetene proiectul strategic il reprezinta modernizarea a 67 km de drumuri din nordul judetului Arad, zona Sicula-Cermei-Apateu-Berechiu. Bineinteles, continuam si proiectul privind Complexul Pediatric din incinta Spitalului Judetean. Anul acesta sper sa finalizam ultima portiune a drumului de centura a municipiului si sa incepem sa lucram efectiv pe drumul expres Arad-Oradea”, a adaugat Cionca.

In cadrul bugetului sunt prevazute fonduri atat pentru investitii, cat si pentru functionare pentru toate institutiile subordonate.

Repararea drumurilor, prevazuta in buget

Din totalul bugetului pentru investitii, suma cea mai mare revine drumurilor judetene. Pentru finalizarea obiectivelor de investitii privind reabilitarea sau modernizarea drumurilor judetene si pentru demararea procedurilor de realizare a unor obiective noi de investitii sunt prevazuti 120,5 milioane lei, iar pentru implementarea proiectelor finantate din fonduri externe nerambursabile privind reabilitarea sau modernizarea drumurilor judetene 357,8 milioane lei.

La aceste sume se adauga 51 milioane de lei pentru intretinerea si repararea drumurilor judetene si comunale, lucrari ce includ estetica rutiera, covoare si tratamente bituminoase, intretinerea pe timp de iarna.

Tot in domeniul drumurilor continua lucrarile la Centura Aradului si la drumurile judetene Seleus-Sicula, Masca-Maderat-Araneag, Lipova-limita judet Timis, dar sunt si obiective noi, precum Lipova-Neudorf, Peregu Mare-Peregu Mic, Felnac-Secusigiu-limita judet Timis, Mocrea-Chier-Tarnova, reabilitarea podului peste Crisul Alb, de la Sicula, construirea unor statii de autobuz la Alunis sau refacerea podului peste valea Cigher.

Se pregateste documentatia pentru alte drumuri, precum Sambateni-Ghioroc, Fantanele-Tisa Noua-Cruceni, Petris-limita judet Hunedoara, Varianta ocolitoare a Municipiului Arad Nord-Est si Socodor-Nadab. In continuare, bugetul prevede si finalizarea documentatiei tehnice pentru Drumul Expres Arad-Oradea.

Consiliul Judetean Arad beneficiaza de fonduri prin PNRR, alocandu-se in bugetul pe anul 2024, pentru mai multe proiecte, suma totala fiind de aproximativ 275 de milioane de lei. Aici intra si achizitia de microbuze electrice pentru elevii din judetul Arad – 35.906.000 lei.

In cifre si procente, pe principalele domenii, capitolul „Investitii” al bugetului Consiliului Judetean se imparte astfel:

– Transport – 478.389.000 lei

– Sanatate – 261.601.000 lei

– Invatamant – 46.876.000 lei

– Cultura – 24.125.000 lei

– Proiecte pentru autoritatile locale – 4.960.000 lei

– Asistenta sociala – 2.555.000 lei

Articolul precedentPLANURI MARI PE CU INFRASTRUCTURA – Peste 130 kilometri drumuri judetene din Mehedinti vor intra in lucru. Vedeti lista drumurilor care vor fi modernizate
Articolul următorMASTERPLAN PENTRU DEZVOLTARE – Primul pas pentru dezvoltarea zonei Aeroportului Oradea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.