CENTURA SANMARTIN, IN LINIE DREAPTA – Stadiul lucrarilor au ajuns la 80%. Erbasu va finaliza drumul in luna mai (Galerie foto)

Lucrarile la drumul de legatura dintre municipiul Oradea si localitatea Sanmartin au ajuns la un stadiu fizic de 80%. Constructorii au reluat santierul pe cele doua pasaje supraterane, cel de la intersectia cu centura Oradea si cel din Baile 1 Mai, peste calea ferata si drumul de acces in statiune.

In ceea ce priveste primul pasaj, de la intersectia cu centura Oradea, urmeaza relocarea stalpilor de inalta tensiune pentru montarea ultimelor grinzi. In urmatoarea perioada vor fi finalizate lucrarile la pasajul subteran pentru pietoni si biciclisti din aceasta zona.

La al doilea pasaj mai trebuie montate elementele de protectie laterala si finalizata rampa dinspre Oradea. Impreuna cu echipa tehnica, am luat cateva decizii pentru ultima etapa a lucrarilor: amenajarea unor drumuri agricole pentru a permite accesul la terenurile dintre Paraul Peta si centura, relocarea capatului pistei de biciclete la iesirea spre Haieu pentru a evita demolarea unei constructii si organizarea lucrarilor in colaborare cu cei care executa retele de gaz in asa fel incat suprapunerea de lucrari sa permita ambilor constructori executia in buna regula a celor doua proiecte”, a explicat Ilie Bolojan, presedintele Consiliului Judetean Bihor.

Drumul de legatura intre municipiul Oradea si comuna Sanmartin va avea o lungime de 5,75 km si, in plus, bretele de legatura cu DN76 si localitatea Haieu, cu o lungime de 2,27 km.

Traseul porneste de pe strada Iancu de Hunedoara, din Oradea, si continua de-a lungul Paraului Peta, spre Baile 1 Mai. Ocoleste Baile Felix si revine in DN 76 la iesirea din statiune spre Beius, inainte de a vira spre localitatea Cordau.

Platforma drumului va avea o latime de 10 metri. Soseaua va avea pe lateral o pista de biciclete cu o latime de 3 metri si va cuprinde: 3 poduri, 2 pasaje, 1 pasaj subteran pentru biciclete, 11 podete si 5 intersectii giratorii.

Deschiderea circulatiei in luna mai va descongestiona tranzitul prin Sanmartin. Atat cei care circula pe relatia Beius – Deva, pe centura Oradea, dar si cei care locuiesc in comuna Sanmartin, vor avea de castigat: timp, circulatie mai sigura si mai putina poluare”, a adaugat presedintele Consiliului Judetean Bihor.

Constructorul este asocierea formata din CONSTRUCTII ERBASU SA – lider de asociere, VAHOSTAV-SK, a.s. – DRUMURI ORASENESTI SA – PROCONS GROUP SRL.

Valoarea totala a investitiei este de 177.238.798 lei, inclusiv TVA. Finantarea obiectivului de investitii se realizeaza din fonduri externe nerambursabile, alocate prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014 – 2020.

Proiectul se realizeaza printr-un parteneriat incheiat intre Consiliul Judetean Bihor si Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Articolul precedentSISTEME MODERNE DE SECURITATE – Aeroportul International Sibiu face pasi pentru a avea sisteme Schengen. Pasagerii vor putea transporta lichide indiferent de marime
Articolul următorANUNT DESPRE AUTOSTRADA LEGHIN–TARGU NEAMT – Umbrarescu incepe la 1 februarie proiectarea sectiunii 3 din Autostrada A8

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.