TAROM REIA ZBORURILE SPRE ISRAEL – Tarom este in primele trei companii europene care au reluat cursele de linie spre Israel

Tarom a reluat chiar de la inceputul anului zborurile spre una din zonele de conflict, si anume Israel. Tarom este in topul companiilor europene care reiau zborurile de linie spre Israel. Pe 1 ianuarie 2024, comandantul Catalin Prunariu s-a aflat la mansa primului zbor Tarom care reconecteaza Romania cu Israelul. Peste 2.600 de persoane au fost imbarcate pe zboruri Tarom dupa declansarea conflictului din zona.

Tarom este prima companie aeriana romaneasca care reia zborurile catre Israel si in primele trei companii europene care au reluat cursele de linie cu aceasta destinatie.

Primul zbor, RO 155, cu plecare din Bucuresti pe 1 ianuarie, sosit la Tel Aviv la 23.20 a purtat pasagerii sub comanda pilotului comandant Catalin Prunariu, actualul director de zbor al companiei de stat.

Misiunea noastra este de a conecta oameni si de a ii transporta in siguranta la destinatiile alese. Atmosfera pe care am simtit-o in cabina pasagerilor la zborul de Tel Aviv din 1 ianuarie mi-a vorbit despre rezilienta si mi-a intarit increderea in puterea fiecarui om de a contribui la ceea ce cu totii ne dorim si avem nevoie – pace si armonie. Acest zbor este inca un pas catre normalitate”, declara pilotul Catalin Prunariu, directorul de zbor al Tarom, aflat la mansa primului zbor al companiei care reconecteaza Romania cu Israelul.

Zborul din prima zi a anului 2024 marcheaza reluarea curselor regulate Bucuresti- Tel Aviv. Compania isi propune sa opereze doua frecvente saptamanale (zboruri dus-intors), incepand din 14 ianuarie. Aceasta activitate presupune insa analize de risc, aplicate fiecarei curse, monitorizarea atenta a situatiei din Israel si o comunicare stransa cu autoritatile israeliene, in vederea stabilizarii operarii. In mod curent, in functie de concluziile analizelor ce vor fi aplicate fiecarei curse, pot surveni modificari in operare.

Tarom si-a asumat constant sustinerea relatiilor strategice ale statului roman si, contribuind prin expertiza sa specifica, s-a implicat in operatiunile derulate pentru punerea in siguranta a cetatenilor romani sau a comunitatilor care au nevoie de ajutor in perioade dificile. Alaturi de reprezentantii statului, de pilotii sai si impreuna cu echipele operationale, dupa declansarea conflictului din Israel, Tarom a operat 11 zboruri spre Israel de care au putut beneficia 2.635 de persoane”, arata compania.

Odata cu demersul reluarii curselor regulate spre Israel, persoanele interesate in achizitia de bilete si efectuarea curselor sunt indemnate sa monitorizeze constant, din surse oficiale Tarom, atat disponibilitatea locurilor in aeronave (in functie de situatie se pot face ajustari de dimensiuni/model al aeronavelor cu care sunt realizate cursele, respectiv a locurilor disponibile), cat si informatiile legate de viabilitatea zborurilor in sine (in urma monitorizarilor continue, unele zboruri pot fi anulate).

Compania Nationala de Transporturi Aeriene Romane – Tarom a fost infiintata in anul 1954 si isi desfasoara activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membra a Aliantei SkyTeam din 25 iunie 2010.

Transportatorul National al Romaniei detine o flota de 18 aeronave si are in portofoliul sau un numar de 70 de destinatii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii sai code share. Din anul 1993, Tarom este companie membra a Asociatiei Internationale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

Articolul precedentINVESTITII IN CALEA FERATA DIN PORTUL CONSTANTA – Se fac investitii de 23 milioane euro in infrastructura feroviara din incinta Portului Constanta
Articolul următorNOUL TERMINAL DIN IASI E GATA – Prima cursa va avea loc in luna mai. Investitia s-a ridicat la 90 milioane euro. Aeroportul din Iasi va fi al doilea cel mai mare din Romania

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.