CFR CALATORI RAMANE PE MINUS – Compania cu 11.000 de salariati estimeaza pierderi de 278 milioane lei

CFR Calatori estimeaza pentru acest an venituri totale de 3,05 miliarde lei si pierderi de 278 milioane lei, arata un proiect de Hotarare privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2023 al Societatii Nationale de Transport Feroviar de Calatori “CFR Calatori”, aflata sub autoritatea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, consultat deLumea Infrastructurii”.

Cheltuielile totale sunt estimate la 3,33 miliarde lei.

Compania si-a planificat investitii de 185 milioane lei.

Rezultatul brut negativ (pierdere), in valoare de 278.000.000 lei, este mai mare decat cel realizat la data de 31.12.2022 cu  45,57%, respectiv cu suma de 87.026.700 lei. Cauzele estimarii unei pierderi in anul 2023, in valoare de 278.000.000 lei, mai mare decat cea realizata la data de 31.12.2022 cu 45,57%, respectiv cu suma de 87.026.700 lei, sunt urmatoarele:

  • diminuarea veniturilor din compensatii pentru transportul feroviar de calatori conform prevederilor legale, in anul 2023 cu 5,68%, respectiv cu suma de 79.510.170 lei, fata de cele realizate la data de 31.12.2022. Valoarea compensatiei pentru transportul feroviar de calatori, alocata in anul 2023, in valoare de 1.321.202.020 lei, acopera doar 73% din compensatia totala necesara prestarii acestui serviciu de catre Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori „C.F.R. Calatori” – S.A.  
  • cresterea cheltuielilor de personal cu 34,64%, respectiv cu suma de 366.825.530 lei, in special urmarea aplicarii cresterilor salariale conform prevederilor Legii nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar, incepand cu data de 01.07.2023;
  • cresterea cheltuielilor cu bunuri si servicii cu 14,70%, respectiv cu suma de

122.492.680 lei fata de cele realizate la data de 31.12.2022 pe fondul cresterii preturilor unitare si aplicarii prevederilor legale in vigoare”, se arata in document.

Veniturile totale in valoare de 3.053.500.000 lei au fost programate in crestere in anul 2023 fata de cele realizate in anul 2022 cu 17,07%, respectiv cu suma de 445.195.540 lei. In structura, veniturile din exploatare in valoare de 3.053.000.000 lei detin o pondere 99,98% iar veniturile financiare in valoare de 500.000 lei detin o pondere de 0,02% in veniturile totale.

Veniturile din exploatare in valoare de 3.053.000.000 lei au fost programate in crestere cu 17,07% fata de cele realizate la 31.12.2022, respectiv cu suma de 445.207.120 lei.

Cifra de afaceri, in valoare de 1.303.900.000 lei, a fost programata in crestere cu 26,49%, respectiv cu suma de 273.056.160 lei fata de cea realizata la data de 31.12.2022 si  reprezinta 42,70% din totalul veniturilor de exploatare.

    Veniturile din serviciile prestate, respectiv veniturile din transportul feroviar public de calatori, vor creste cu 27,01% in anul 2023, cu suma de 273.720.800 lei, urmarea cresterii volumului de activitate, a majorarii de tarife incepand cu luna iulie 2022 precum si a majorarii in anul 2023 a gratuitatilor acordate studentilor la calatoria pe calea ferata.

In anul 2023, compensatia alocata Societatii Nationale de Transport Feroviar de Calatori „C.F.R. Calatori” – SA prin Legea bugetului de stat pentru anul 2023 nr. 368/2022, pentru transportul feroviar public de calatori, respectiv Actul Aditional nr. 2/2023 la C.S.P. 2023-2032 este in valoare de 1.321.202.020 lei, la care se adauga  suma de 4.000 lei (care reprezinta compensatie pe activitati, conform Legii nr. 33/1996 privind repunerea in unele drepturi economice a locuitorilor Muntilor Apuseni), rezultand o compensatie totala in valoare de 1.321.206.020 lei.

Valoarea compensatiei pentru transportul feroviar de calatori de 1.321.202.020 lei alocata in anul 2023, acopera doar 73% din compensatia totala necesara, fapt ce a determinat programarea unui buget de venituri si cheltuieli pe anul 2023, dezechilibrat, cu o pierdere in valoare de 278.000.000 lei, in crestere cu 45,57%, respectiv cu suma de 87.026.700 lei fata de cea realizata la data de 31.12.2022.

Cheltuielile pentru investitii pentru anul 2023, in valoare de 184.986.000 lei, au fost estimate in crestere cu 65,83%, respectiv cu suma de 73.435.250 lei fata de cele  realizate la data de 31.12.2022.

Cheltuielile pentru investitii in anul 2023, au fost programate pentru realizarea reparatiilor capitale planificate la materialul rulant care vor majora valoarea de intrare a acestuia si pentru realizarea altor investitii noi.

Cheltuielile totale, in valoare de 3.331.500.000 lei, au fost fundamentate in functie de activitatile concrete din programele de achizitii de bunuri si servicii, pentru desfasurarea activitatii, fundamentate pe baza posibilitatilor reale de plata a acestora, a programelor de investitii si dotari, in limita surselor legale de finantare a acestora, a recalcularii cheltuielilor de natura salariala si a cheltuielilor de mandat.

Cheltuielile totale au fost programate in crestere cu 19,01%, respectiv cu suma de 532.222.240 lei fata de cheltuielile totale realizate la data de 31.12.2022.

In structura cheltuielilor totale in valoare de 3.331.500.000 lei, cheltuielile  din exploatare in valoare de 3.296.500.000 lei, detin o pondere 98,95, iar cheltuielile financiare in valoare de 35.000.000 lei detin o pondere  de 1,05%.

Cheltuielile de natura salariala in valoare de 1.355.106.000 lei, au fost estimate in crestere  cu 29,37%, respectiv cu suma de 307.676.000 lei  fata de suma aprobata in bugetul de venituri si cheltuieli rectificat al anului 2022, prin HG nr.1287/2022.

Cheltuielile aferente contractului de mandat si a altor organe de conducere si control, comisii si comitete, in valoare de 1.848.000 lei, au fost fundamentate in conformitate cu prevederile art. 37 alin. (2) si (3) din OUG. 109/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa cum urmeaza:

  • pentru directorat –   valoarea este de 792.000 lei;
  • pentru consiliul de administratie – valoarea este 924.000 lei.
  • Valoarea cheltuielilor de natura salariala realizate in anul 2022, in valoare de 1.008.825.440 lei, nu depaseste valoarea cheltuielilor de natura salariala aprobata prin bugetul de venituri si cheltuieli rectificat al anului 2022, prin HG nr. 1287/2022, in valoare de 1.047.430.000 lei.

Numarul mediu de salariati programat la finele anului 2023 este de 11.300 salariati, in scadere cu 700 salariati fata de cel aprobat in bugetul de venituri si cheltuieli rectificat pe anul 2022, prin HG nr. 1287/2022.

Castigul mediu lunar pe salariat (lei/persoana) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala, recalculat conform Ordonantei Guvernului nr. 26/2013 si a Legii anuale a bugetului de stat pe anul 2023 – legea nr. 368/2022, in valoare de 7.567,70 lei/salariat, a fost programat in crestere cu 1,85% fata de cel realizat in anul 2022.

Platile restante, in valoare de 300.000.000 lei, au fost programate in crestere cu suma de 232.352.250 lei fata de cele realizate la data de 31.12.2022. Cauzele programarii platilor restante in anul 2023 mai mari decat cele realizate la data de 31.12.2022 sunt: compensatia alocata pentru transportul feroviar public de calatori in valoare de 1.321.202.020 lei, mai mica fata de cea realizata in anul 2022 cu 5,68% precum si programarea cheltuielilor totale la valoare de 3.331.500.000 lei, in crestere cu 19,01%, respectiv cu suma de 532.222.240 lei fata de cele realizate la data de 31.12.2022.

CFR Calatori are de recuperat creante restante 150 milioane lei.

Articolul precedentS-A SEMNAT CONTRACTUL PENTRU LOTUL 3 DIN SEGMENTUL PLOIESTI-BUZAU AL A7 – Toti cei 320 km ai Autostrazii Ploiesti-Pascani din A7 sunt in executie
Articolul următorEXPROPRIERI DE PESTE 15 MILIOANE LEI – Executivul asigura sumele necesare pentru investitiile in infrastructura

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.