CEL MAI SPECTACULOS TRASEU DIN BIHOR A FOST FINALIZAT – Lucrarile de 180 milioane lei la Drumul Apusenilor au fost receptionate

Lucrarile la Drumul Apusenilor, cel mai spectaculos traseu din judetul Bihor, au fost finalizate si receptionate. Valoarea contractului a depasit 182 de milioane de lei, pentru cele trei sectoare de drum care au fost reabilitate.

Vicepresedintele Consiliului Judetean Bihor, Mircea Malan, a anuntat finalizarea si receptionarea lucrarilor. La eveniment au fost invitati Cornel Popa si Pasztor Sandor, fosti presedinti ai CJ Bihor, in mandatele carora a fost initiat proiectul si au fost demarate lucrarile.

Este un proiect foarte important pentru judetul nostru din mai multe motive. Acest drum face legatura intre doua zone turistice importante, Valea Crisului Repede si Depresiunea Beiusului. De asemenea, pune in valoare cateva obiective turistice importante, de la Izvorul Minunilor si statiunea Stana de Vale, la cascadele minunate de pe marginea acestui drum, cum sunt Cascada Valul Miresei, Cascada Iadolina, dar si Barajul Lesu. Multi dintre cei care vin aici cu siguranta vor investi in aceasta zona turistica importanta a judetului nostru”, a declarat Mircea Malan, vicepresedintele Consiliului Judetean Bihor.

Proiectul a fost executat de asocierea de firme SC Drumuri Orasenesti SA – lider, SC MBS Group SRL, SC Aquacons SRL si D`Agostino Angelo Antonio Construzioni Generali SRL.

 ”A fost un proiect dificil de realizat, pentru ca s-au construit aici patru noi poduri, a fost nevoie de derocarea unor suprafete intinse, de lucrari masive de consolidare pentru a asigura o infrastructura corespunzatoare si lucrari de siguranta”, a adaugat Mircea Malan.

Traseul Drumului Apusenilor din judetul Bihor are o lungime totala de 56,3 kilometri si cuprinde trei sectoare de drumuri judetene:

  • DJ 764A Beius – Stana de Vale, in lungime de 26,16 km,
  • DJ 108J Stana de Vale – Remeti, in lungime de 17,215 km,
  • DJ 108K Remeti – limita judet Cluj, in lungime de 12,893 km.

Lucrarile la DJ 108K, sectorul de 12,9 kilometri, au fost finalizate si receptionate in august 2021.

Cand am initiat acest proiect, aveam in vedere punerea in valoare a ceea ce Dumnezeu ne-a lasat in judetul Bihor si imprejurimi si de care nu ne puteam bucura fara o infrastructura rutiera satisfacatoare. I-am invitat la Bihor pe toti ceilalti cinci presedinti de consilii judetene din regiune sa negociem banii europeni si am ajuns la concluzia ca cel mai potrivit este sa ne apucam de lucru, dupa ce am stabilit fiecare segmentele de drum din judetul nostru”, a spus Cornel Popa, fost presedinte al Consiliului Judetean Bihor in perioada 2012 – 2016.

Proiectul ”Traseul Regional Transilvania Nord, Drumul Apuseni” a fost finantat prin Programul Operational Regional 2014 – 2020.

Valoarea totala a contractelor de finantare pentru cele trei tronsoane este de 182.258.822 lei, inclusiv TVA, iar valoarea totala a contractelor de proiectare si executie este de 162.299.489 lei, inclusiv TVA, arata datele CJ Bihor.

Eu cred ca este un exemplu de normalitate si consens pentru toata tara, pentru ca sase judete au reusit sa dea mana si sa creeze un coridor prin care se leaga unul de celalalt. Noi cand am predat stafeta era undeva la 35% realizat. Legat de Barajul Lesu din zona, precizez ca este pe locul doi pe lista barajelor care ar urma sa fie finantate prin PNRR”, a spus Pasztor Sandor, presedinte al CJ Bihor in mandatul 2016 – 2020.

Articolul precedentUN NOU DRUM EXPRES VA FI FINALIZAT – La sfarsitul anului vom circula pe Tronsonul 3 din drumul expres DEx 12 Craiova-Pitesti
Articolul următorMICROBUZE ELECTRICE SI LA CLUJ – 34 de comune clujene vor beneficia de microbuze electrice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.