Podul de pe DJ240, de peste raul Barlad, va fi modernizat. Este vorba de un pod vechi de peste jumatate de secol.
”O lucrare ampla si extrem de importanta se deruleaza in aceasta perioada la Ghidigeni, acolo unde consolidam si modernizam un pod vechi de peste jumatate de secol. Este vorba despre podul de pe DJ240, de peste raul Barlad”, spune Costel Fotea, presedintele Consiliului Judetean Galati.
Pentru consolidarea podului, constructorul foreaza piloti cu diametrul de peste un metru la 19 metri adancime. Deja jumatate dintre foraje au fost realizate. Mai mult, s-au montat si armaturile din interiorul acestor piloti si s-a turnat si betonul, pentru fiecare pilot forat fiind necesari peste 20 de metri cubi de beton.
La final, aceasta fundatie betonata va fi incastrata intr-un radier de aproape 20 de metri lungime, 5 metri latime si peste un metru inaltime.
”De asemenea, in urma discutiilor pe care le-am avut cu oamenii care locuiesc in comuna Vanatori si a solicitarilor adresate celor de la Drumurile Nationale, a fost amenajat un sens giratoriu nou la intersectia DN26 cu strada Energiei din comuna (zona Metro)”, afirma Costel Fotea.
Practic, oamenii care locuiesc in zona, unde sunt peste 350 de case, nu mai trebuie sa faca un ocol de aproximativ 4 kilometri pentru a ajunge acasa, precizeaza el.