SE REPARA DRUMURILE DIN IASI, CLUJ SI BACAU – Autoritatile investesc peste 100 milioane lei in reabilitarea a peste 20 de drumuri judetene

Consiliile Judetene Bacau, Iasi si Cluj au semnat mai multe contracte pentru modernizarea a peste 20 de drumuri judetene.

Astfel, Consiliul Judetean Bacau a semnat, la sediul Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, contractele pentru inca 3 obiective de investitii rutiere care vor fi finantate prin P.N.I. „Anghel Saligny” 2022-2028:

  • Modernizare DJ 252B, Gioseni – Pancesti, cu o valoare totala de 58 milioane lei;
  • Reabilitare si modernizare DJ 241A, Rosiori (intersectie cu DJ241C)- Padureni (intersectie cu DJ159), valoare totala 28,5 milioane lei;
  • Reabilitare si modernizare drum judetean DJ119, Bacau – Faraoani (tronson Sarata- Nicolae Balcescu), valoare totala 20,7 milioane lei.

La randul sau, presedintele Consiliul Judetean, Costel Alexe, a dat ordinul pentru inceperea lucrarilor pe DJ 249D. Acesta spune ca a depus toate eforturile pentru ca ultimii 5,5 km de drum sa obtina finantarea de aproape 22 de milioane de lei. In curand, lucrarile de pe acest drum se vor termina.

Lucrarile la DJ 249D, intre Prisacani si Moreni, sunt aproape gata pe un sens.

Asa cum am promis, au reinceput lucrarile de modernizare a ultimului tronson din drumul judetean DJ 249D, fiind unul dintre cele 5 drumuri judetene pe care le vom reabilita cu finantare obtinuta prin Programul National de Investitii “Anghel Saligny”. Am fost in Prisacani chiar si saptamana trecuta si am discutat cu cetatenii despre aceasta problema. I-am asigurat de faptul ca vom urgenta lucrarile pentru ca in luna septembrie sa poata circula pe un drum complet reabilitat. Am depus toate eforturile pentru ca ultimii 5,5 km de drum sa obtina finantarea de aproape 22 de milioane de lei, ducand astfel la indeplinire obiectivul asumat in fata cetatenilor comunei Prisacani. Inca putin si lucrarile de pe acest drum se vor termina!”, a spus presedintele CJ Iasi, Costel Alexe.

Acesta a afirmat ca a urgentat lucrarile pentru ca in luna septembrie sa poata circula pe un drum complet reabilitat.

Vicepresedintele Sorin Afloarei, administratorul public al judetului, Andrei Cazacu, si primarul comunei Aroneanu, Benoni Moruzi, au efectuat o vizita de teren pe drumul judetean DJ282G, unde au discutat cu proiectantul care a castigat contractul pentru intocmirea documentatiilor tehnico-economice.

In luna februarie 2023, a fost semnat contractul pentru serviciile de proiectare pentru dezvoltarea infrastructurii de transport rutier spre Aeroportul International Iasi. Este vorba despre modernizarea drumului judetean DJ 282G: lim. Municipiul Iasi – Aroneanu – Rediu Aldei (aproximativ 6,5 km) si realizarea drumului de legatura din DJ 282 G (Aroneanu) – Aeroportul International Iasi (aproximativ 3 km).

Firma care a castigat licitatia este S.C. SIMPA CONSULT S.R.L., iar valoarea contractului este de 184.589,60 lei (fara TVA).

Am discutat despre mai multe variante pe care sa le putem atribui platformei rutiere astfel incat sa asiguram si un trafic lejer care sa nu sufere blocaje rutiere si sa implementam de asemenea, trotuare dar si pista de biciclete. Reamintesc de faptul ca la sfarsitul acestui an, Terminalul T4 al Aeroportului trebuie sa fie gata, iar din anul 2024 sa fie operational si sa deserveasca comunitatii iesene”, a declarat vicepresedintele Sorin Afloarei.

Si Consiliul Judetean Cluj a incheiat 15 noi contracte pentru intretinerea drumurilor judetene, lucrari cuprinse in Programul de intretinere curenta si periodica a unor drumuri judetene pentru anul 2023. Acestea vizeaza 135 de km.

Lucrarile urmeaza sa se desfasoare pe mai multe sectoare de drum, in lungime insumata de 134,62 km, situate pe 12 drumuri judetene, si au scopul de a imbunatati conditiile de circulatie, precum si de a asigura o siguranta rutiera sporita.

Intentia noastra este de a interveni pe cat mai multe drumuri judetene. Cresterea calitatii infrastructurii rutiere ramane o prioritate absoluta a Consiliului Judetean, constienti fiind ca aceasta reprezinta o premisa de baza a dezvoltarii economico-sociale a intregului judet”, spune Alin Tise, presedintele CJ Cluj.

Operatiunile vor consta in lucrari de intretinere a platformei drumului, de asigurare a scurgerii apelor si a esteticii rutiere, dar si lucrari de asfaltare acolo unde situatia o impune.

Vor beneficia, astfel, de lucrari, urmatoarele drumuri judetene:

  • DJ 161A Cojocna, la km 8+400;
  • DJ 103L (DJ 108C) – Manastireni – Rasca, km 0+000 – km 4+868;
  • DJ 103K Rasca – DN 1R, km 18+547 – km 28+683;
  • DJ 107J (DJ 107M) Finisel – Plopi, km 0+000 – km 11+400; pe acest sector de drum se vor executa lucrari de asfaltare pe un tronson in lungime de 7,8 kilometri, mai exact de la km 3+600 la km 11+400;
  • DJ 108C (DN1) – Manastireni, km 22+450 – km 30+450;
  • DJ 108C Garbau – Leghia – DN 1, km 0+000 – km 22+450;
  • DJ 108N Aghiresu, km 0+000 – km 2+800;
  • DJ 109B Cornesti – Igritia – Osorhel, km 17+000 – km 29+830;
  • DJ 161D (DJ 172F) – Nires – Valea Ungurasului, km 10+400 – km 30+950;
  • DJ 109V Padureni – Satu Lung – DJ 109S, km 6+600 – km 15+372;
  • DJ 107R Faget – Ciurila, km 8+300 – km 21+350:
  • DJ 103G Gheorgheni, km 50+000 – km 55+000;
  • DJ 109D Jucu, km 31+513 – km 31+824;
  • DJ 161D Ceaba – Cutca – Sanmartin – DJ 109C, km 39+912 – km 53+367;
  • DJ 109B Fundatura – Cornesti, km 0+000 – km 17+000.
Articolul precedentCFR SEMNEAZA DOUA CONTRACTE DE 8,5 MILIOANE EURO CU EGIS – Compania de consultanta va superviza electrificarea si reabilitarea liniei de cale ferata Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor
Articolul următorINVESTITII DE 230 MILIOANE LEI LA AEROPORTUL KOGALNICEANU – Se construiesc un terminal nou, un turn de control si o parcare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.