Gigantul american Boeing intentioneaza sa reduca personalul in departamentele de finante si resurse umane ale companiei aerospatiale in 2023, cu o pierdere de aproximativ 2.000 de locuri de munca, a spus compania, potrivit publicatiei Chicago Tribune.
„Ne asteptam la o reducere de aproximativ 2.000 (de persoane), in principal in zona de finante si resurse umane. Desi nimeni nu a fost anuntat despre pierderea locului de munca, vom continua sa impartasim informatii in mod transparent pentru a le permite oamenilor sa isi faca planuri”, a declarat Boeing intr-un comunicat.
Compania, care si-a mutat recent sediul in Arlington, Virginia, a declarat ca se asteapta sa „creasca semnificativ” forta de munca in ansamblu in cursul anului.
„Boeing a crescut forta de munca cu 15.000 anul trecut si intentionam sa angajam inca 10.000 de persoane in acest an, cu accent pe inginerie si productie”, se arata in comunicat.
Forta de munca totala a Boeing numara 156.000 de angajati la 31 decembrie 2022, a spus compania.
Seattle Times a raportat ca Boeing, care a fost unul dintre cei mai mari angajatori privati din statul Washington, intentioneaza sa externalizeze aproximativ o treime din pozitiile eliminate catre Tata Consulting Services din Bengaluru, India.
Mike Friedman, un director senior de comunicatii, a declarat pentru Times ca celelalte posturi vor fi eliminate, pe masura ce compania face reduceri in serviciile de financiar si de resurse umane.
„De-a lungul timpului, unele dintre functiile noastre corporative au crescut destul de mult. Si odata cu aceasta crestere tinde sa vina birocratia sau sisteme disparate care sunt ineficiente. Deci eficientizam”, a spus Friedman.
The Times a raportat ca aproximativ 1.500 din cele aproximativ 5.800 de posturi din sectorul financiar al companiei vor fi taiate, cu inca pana la 400 mai multe reduceri de locuri de munca in zona de resurse umane, ceea ce reprezinta aproximativ 15% din personalul total al departamentului.