GARA DE NORD INTRA IN SFARSIT IN MODERNIZARE – Ministerul Transporturilor pregateste investitii de 631,5 milioane lei

Exif_JPEG_PICTURE

Ministerul Transporturilor si Infrastructurii se pregateste, in sfarsit, sa reabiliteze Gara de Nord din Capitala, cel mai important nod feroviar al tarii. Ministerul propune astfel, aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii ”Modernizarea/consolidarea/reabilitarea Statiei CF Gara de Nord Bucuresti – Faza 1”, lucrare de utilitate publica de interes national.

Valoarea totala a investitiei (inclusiv TVA) este de 631.543.000 lei, din care partea de constructii/montaj se ridica la 451.835.000 lei, arata un proiect de Hotarare a Guvernului privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii ”Modernizarea/consolidarea/reabilitarea Statiei CF Gara de Nord Bucuresti – Faza 1, lucrare de utilitate publica de interes national, publicat in dezbatere de minister.

Obiectivul de investitie al proiectului cuprinde statia de cale ferata Bucuresti Nord Grupa A si o parte din dispozitivul de linii, peroanele, cladirea de calatori precum si tot complexul de constructii ce alcatuieste terminalul de transport feroviar de calatori, cunoscut sub denumirea ”Gara de Nord”.

Realizarea si derularea acestui proiect revine Companiei Nationale de Cai Ferate CFR si face parte din strategia pe termen lung a acesteia.

Gara de Nord Bucuresti se afla in stare avansata de degradare datorita uzurii fizice si morale.

Corpurile de cladire au inchiderile superioare degradate profund de actiunea apelor meteorice, pe alocuri prabusite, acestea prezinta grad avansat de uzura cu multe degradari ale finisajelor, netratate corespunzator, sau vicii ascunse de interventiile locale, care au redus semnificativ nivelul de asigurare, situat sub minimul cerut de normele actuale. Gradul de risc seismic este ridicat cu pericol de prabusire.

Principalele categorii de lucrari sunt urmatoarele: lucrari de consolidare, reabilitare, restaurare si reamenajare; lucrari de instalatii aferente cladirilor de tip administrativ si cladirilor specifice unei statii de cale ferata.

Expertizele tehnice au concluzionat necesitatea consolidarii ansamblului. Starea instalatiilor sanitare si termotehnologice reflecta neasigurarea cerintelor de utilizare, exploatare, intretinere si reparatii. Instalatiile electrice sunt vechi si se afla intr-un grad avansat de uzura.

Avand in vedere importanta arhitecturala si urbanistica a Complexului Gara de Nord, incepand cu ianuarie 2020 s-au demarat o serie de demersuri pentru realizarea unui proiect fezabil in concordanta cu solicitarile si recomandarile entitatilor in drept din cadrul Primariei conform legii.

Prin analizarea documentatiei aferente Planului de Urbanism Zonal, respectiv a Studiului de Oportunitate, pe baza observatiilor si recomandarilor Comisiei Tehnice de Urbanism si Amenajare a Teritoriului, precum si avand in vedere concluziile Studiului istoric si ale expertizelor tehnice efectuate, pentru deblocarea proiectului, s-a propus fazarea lucrarilor dupa cum urmeaza:

  • faza 1 – Consolidare, fatade, instalatii, acoperis si finisaje spatii publice zona Corp A+B+C – Corp A (cladiri b-dul Dinicu Golescu) + Corp B (central, coloane, casele de bilete cls. 1) + Corp C (casele de bilete cls. 2, Calea Grivitei);
  • faza 2 – linii, peroane, copertine, instalatii aferente;
  • faza 3 – zona Corp Nou + parcaj (34073+13363mp).

Statia Bucuresti Nord (terminus) face parte din Coridorul Rin – Dunare (Frontiera – Curtici – Arad – Brasov – Bucuresti – Constanta).

Principiile generale avute la planificarea lucrarilor proiectate, au fost urmatoarele:

  1. modernizarea/consolidarea/repararea cladirilor din statia Bucuresti Nord, precum si spatiile destinate serviciilor pentru calatori si zona comerciala si asigurarea facilitatilor de deplasare si informare a persoanelor cu dizabilitati;
  2. asigurarea cu sisteme noi de ventilatie/incalzire;
  3. inlocuirea instalatiilor electrice, sanitare, termice etc.;
  4. modernizarea sistemului de iluminat;
  5. modernizarea echipamentului de telecomunicatii inclusiv informare a publicului calator;
  6. asigurarea elementelor de siguranta si confort pentru calatori reprezentate de balustrade, rampe pentru persoane cu dizabilitati, lifturi, sistem de control acces;
  7. crearea unor spatii verzi centrale, o zona agreabila de asteptare sau petrecere placuta a timpului pentru publicul aflat in tranzit;
  8. folosirea resurselor provenite din activele valoroase ale CFR pentru realizarea eurogarii si a optimizarii operatiunilor feroviare pentru calatori, fara subventii din partea statului (in functie de politica de piata a administratorului infrastructurii feroviare).

Scopul principal al lucrarilor propuse il reprezinta imbunatatirea conditiilor de exploatare in statia de cale ferata Bucuresti Nord si furnizarea de servicii de calitate pentru calatori, prin aducerea statiilor la parametrii de functionare care sa respecte normele de exploatare romanesti, internationale si europene in domeniul feroviar.

Fondul construit existent este rezultatul unor adaosuri consecutive de corpuri de cladire, a modernizarii celor existente si a reconstruirii celor bombardate, in jurul unui pachet de linii ce a evoluat de la 5 la 14, ca numar.

Cladirea a fost tinta bombardamentelor din timpul razboiului si a suportat toate marile cutremure fara consolidari de fond iar dotarea tehnico-sanitara este veche si necorespunzatoare. La acestea se adauga carente functionale privind exploatarea feroviara, lipsa spatiilor pentru calatori, lipsa spatiilor de parcare, circulatia dezordonata in perimetrul garii si conditiile dezolante igienico-sanitare in cadrul ansamblului.

Din punct de vedere al functiunilor zonei, imobilul se afla intr-o zona mixta – rezidentiala, sanatate, invatamant, servicii, cu regim de inaltime parter si un etaj, cu interventii in anii ’60, la blocurile de pe calea Grivitei si b-dul Dinicu Golescu cu regim de inaltime de P+7.

Gara este amplasata in zona centrala a Complexului Feroviar Bucuresti Nord si constituie principala statie prin care se deruleaza traficul de calatori al capitalei (85%).

Statia are o suprafata de cca 100.000 mp pe care este amplasat dispozitivul de linii constituit din 3 grupe, instalatii specifice, peroane, cladiri functionale care necesita lucrari de reabilitare, reinnoire si de modernizare, atat pentru a fi aduse la nivelul normelor de interoperabilitate si standardelor de calitate specifice unui terminal de transport de o asemenea anvergura (deserveste o capitala de stat european, cu peste 2.000.000 de locuitori).

Conform prevederilor Regulamentului nr. 1315/2013 Municipiul Bucuresti este nod al Retelei centrale TEN-T si parte a Coridorului Rin-Dunare si trebuie transformat in nod urban multimodal al retelei transeuropene de transport prin promovarea mobilitatii urbane durabile.

Necesitatea si oportunitatea promovǎrii acestui obiectiv de investitii rezultǎ, in principal, din necesitatea executǎrii lucrarilor de modernizare/consolidare/reabilitare  a statiei CF Gara de Nord Bucuresti – Faza I, astfel incat statia de cale ferata Bucuresti Nord, zona Corp A+B+C – Corp A (cladiri b-dul Dinicu Golescu) + Corp B (central, coloane, casele de bilete cls. 1) + Corp C (casele de bilete cls. 2, Calea Grivitei), sa fie in conformitate cu parametrii tehnici ceruti de standardele si legislatia europeana/internationala in vigoare

Destinatia principala a cladirilor aflate in ansamblul Garii de Nord este aceea de statie de trafic calatori, alaturi de functiuni complementare (trafic marfa, administrativ, comercial, alimentatie publica etc.).

Ansamblul Garii de Nord impreuna cu liniile si peroanele aferente se incadreaza in categoria B – Constructii de importanta deosebita, respectiv in clasa de importanta II – Cladiri care prezinta un pericol major pentru siguranta publica in cazul prabusirii sau avarierii grave.

Ansamblul Gara de Nord este inclus in lista monumentelor istorice, la pozitia 1084, cu codul LMI B-II-m-B-18803, la adresa Piata Garii de Nord nr. 1, sector 1.

Corp A + Corp BDin punct de vedere al studiului istoric, ca urmare a acumularii a patru calificative de „valoare medie”, conform criteriilor de evaluare prevazute de Ordinul Ministrului si Cultelor nr. 2260/2008, componente a complexului Garii de Nord isi mentin calitatile de monument istoric, valoarea lor culturala fiind evaluata ca fiind medie. Se considera ca elementul purtator de valoare culturala este plastica sa arhitecturala si prin urmare ansamblul Corp A + Corp B poate suferi transformari la interior, cu conditia mentinerii planimetriei generale, iar lucrarile de restaurare/conservare ale fatadelor sunt obligatorii.

Corpurile de cladire au acoperis de tip sarpanta ce nu este termoizolata, iar hidroizolatia nu este vizibila. Nu sunt realizate imbunatatiri din punct de vedere termic la nivelul peretilor, pardoselilor ori al tamplariei din lemn vopsit. Galeriile au inchideri vitrate pe structura metalica, iar scurgerea apelor pluviale se realizeaza prin jgheaburi si burlane metalice vopsite.

Corp C (C2) conform extras CF corp C1Din punct de vedere al studiului istoric, ca urmare a acumularii a trei calificative de „valoare medie” si a unuia de „valoare mica”, conform criteriilor de evaluare prevazute de Ordinul Ministrului si Cultelor nr. 2260/2008, Corpul C componenta a complexului Garii de Nord, isi mentine calitatile de monument istoric, valoarea sa culturala fiind evaluata ca fiind medie. Se considera ca fatadele si gabaritul pot fi elemente valoroase care trebuie mentinute, interiorul fiind lipsit de importanta din punct de vedere al componentei culturale. Astfel corpul de cladire poate suferi transformari radicale la interior, fatadele si gabaritul putand suferi anumite interventii de restaurare/modificare.

Corpul de cladire are acoperis de tip sarpanta ce nu este termoizolata, iar hidroizolatia nu este vizibila. Nu sunt realizate imbunatatiri din punct de vedere termic la nivelul peretilor, pardoselilor ori al tamplariei din lemn vopsit. Galeriile au inchideri vitrate pe structura metalica, iar scurgerea apelor pluviale se realizeaza prin jgheaburi si burlane metalice vopsite.

Corp G (C5) conform extras CF corp C4Din punct de vedere al studiului istoric, conform criteriilor de evaluare prevazute de Ordinul Ministrului si Cultelor nr. 2260/2008, componenta a complexului Garii de Nord, se situeaza sub limita posibila de clasare ca monument istoric, fiind necesare cel putin trei calificative ”valoare medie”, valoarea sa culturala fiind evaluata ca fiind mica. Constructia este o adaptare la anumite cerinte functionale, fara a avea o conceptie unitara de ansamblu, cu materiale sau tehnici de executie modeste si poate suferi transformari radicale.

Articolul precedentLUCRARILE LA CENTURA SANMARTIN AVANSEAZA – Proiectul de 177 milioane lei este construit de Erbasu
Articolul următorAEROPORTUL INTERNATIONAL BRASOV INAINTEAZA O ETAPA: Se monteaza turnul virtual, primul construit in Romania

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.