Saptamana trecuta a fost finalizata actiunea de inregistrare a circulatiei rutiere pe drumurile publice din judetul Cluj. Traficul rutier pe drumurile judetene din judetul Cluj a fost monitorizat din 80 de posturi
”A fost finalizata actiunea de inregistrare a circulatiei rutiere pe drumurile publice derulata de Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR), prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Infrastructura (CESTRIN). Pe cele 58 de drumuri judetene administrate de Consiliul Judetean Cluj au fost organizate 80 de posturi de monitorizare a traficului rutier”, anunta CJ Cluj.
Actiunea a inceput pe 12 aprilie, iar inregistrarile de trafic s-au desfasurat dupa un calendar prestabilit, timp de zece zile, in diferite perioade ale anului, respectiv o zi in luna aprilie, trei zile in luna mai, o zi in luna iulie, doua zile in luna august, doua zile in luna octombrie si o zi in luna noiembrie, in intervalul orar 6:00 – 20:00.
”Am sprijinit in fiecare etapa aceasta intreaga operatiune intrucat rezultatele studiului ne vor fi de mare folos. Vom afla astfel care sunt drumurile judetene care inregistreaza cele mai mari valori de trafic si ne vom putea prioritiza investitiile in functie si de acest aspect”, spune Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj.
Pe durata operatiunii au fost monitorizate 12 clase de vehicule: biciclete si motociclete, autoturisme, microbuze cu cel mult 8+1 locuri, autocamionete si autospeciale pana la 3,5 tone, autocamioane si derivate cu doua, trei si patru axe, autovehicule articulate de tip TIR, autocamioane cu remorci, autobuze, tractoare, autocamioane cu remorca si vehicule cu tractiune animala.
Colectarea electronica a datelor de trafic recenzate de pe intreaga retea de drumuri publice interurbane este realizata de CNAIR – CESTRIN, care le va prelucra si organiza statistic.
Scopul final al actiunii de inregistrare a circulatiei rutiere este de a se stabili care sunt cele mai aglomerate drumuri din tara pentru ca, ulterior, sa se ia masurile necesare in vederea optimizarii traficului rutier.
”Recenzarea traficului rutier se efectueaza periodic, o data la cinci ani, si are drept scop determinarea repartitiei si evolutiei in timp a traficului de vehicule de marfa si de persoane pe reteaua de drumuri publice din Romania si stabilirea gradului de solicitare din trafic a acesteia. Desi ultima inregistrare a circulatiei rutiere trebuia sa se desfasoare in anul 2020, acest lucru nu a fost posibil din cauza restrictiilor din perioada de pandemie”, arata CJ Cluj.