CONTROL LA ROMAERO – Ministrul Economiei verifica toate contractele incheiate de companie

Ministrul Economiei, Florin Spataru, ”pune tunurile” pe compania de stat Romaero, specializata in productie, servicii si cercetare-dezvoltare in domeniul aeronauticii pentru aeronave civile si militare de pasageri sau cargo. Oficialul a mers la sediul companiei dupa ce a aflat ca Autoritatea Aeronautica Civila Romana a ridicat suspendarea organizatiei de intretinere si a aprobat repunerea in drepturi a privilegiilor Romaero.

Ministrul ameninta ca nu mai tolereaza nicio zi de „stat degeaba” in detrimentul Romaero.

Compania are o experienta de peste 50 de ani in executia de piese si ansamble pentru aeronave civile si militare, care se executa incepand cu anul 1968.

Am ales sa merg personal la Romaero pentru a lua pulsul activitatii companiei dupa ce am primit vestea ca Autoritatea Aeronautica Civila Romana a ridicat suspendarea organizatiei de intretinere si a aprobat repunerea in drepturi a privilegiilor Romaero. Nu am fost intamplator sa discut cu managementul acestei companii, ci pentru ca nu voi mai tolera nicio zi de „stat degeaba” in detrimentul Romaero. Le-am explicat directorilor ca voi supraveghea personal calendarul de indeplinire a Planului de Reorganizare a companiei din subordinea Ministerului, pe care l-am initiat si aprobat in Guvern”, anunta ministrul Economiei.

Totodata, el a cerut ca saptamana aceasta sa-i fie aduse la cunostinta situatia tuturor contractelor in derulare la Romaero.

Vreau sa-i asigur pe toti cei care si-au exprimat diverse opinii in legatura cu „destinul” Romaero ca societatea isi va continua activitatea in subordinea Ministerului Economiei, cel putin cat timp voi fi ministru”, spune Spataru,

Romaero estimeaza pierderi de 41,5 milioane lei in acest an si venituri totale de 119,99 milioane lei.

In anul 2021, compania a avut pierderi de 64,7 milioane lei si venituri totale de 108,97 milioane lei.

Veniturile totale prevazute in bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2022 sunt in valoare de 119.993.000 lei prognozandu-se o crestere cu 10,12% raportata la nivelul preliminat pentru anul 2021

Veniturile totale din productia vanduta sunt estimate in acest an la 92,49 milioane lei, in urcare cu 40,87% fata de anul anterior. Din aceasta suma, cea mai mare parte (54,23 milioane lei) vine din activitatea de fabricatie aerostucturi din derularea contractelor cu: ST Engineering Aerospace Ltd., Spirit Aerosystems, SABCA, Boeing, Viking, Nimrod, Aero Vodochody Aerospace, Britten Norman, Raytheon, Elbit Systems, Reims Aerospace, ASTK.

Alte 16,07 milioane lei sunt venituri estimate din activitatea de mentenanta si reparatii aeronave civile din derularea contractelor cu Ryanair, Blue Air Aviation, Air Bucharest, Corendon Airlines, INCAS, Fly2Sky.

De asemenea, 13,78 milioane lei reprezinta venituri estimate a se realiza din activitatea de mentenanta si reparatii aeronave de transport militare din derularea relatiilor comerciale cu Ministerul Apararii Nationale.

Cheltuielile totale sunt estimate pentru anul 2022 la 159,5 milioane lei, in scadere cu 8,16% fata de anul precedent.

Pentru anul 2022, Romaero a contractat investitii in valoare de 6.546.083 lei conform creditelor de angajament aprobate in anul 2020.

Compania nu are insa suficient personal specializat. Numarul de personal prognozat la finalul anului 2022 este de 871 de persoane.

Romaero are o valoare de piata de 180,6 milioane lei si se afla sub autoritatea Ministerului Economiei.

Articolul precedentPASAJ DE 78 MILIOANE LEI LA CLUJ – Indicatorii economici pentru pasajul din zona Parcului Tetarom III au fost aprobati
Articolul următorCFR ANUNTA OFERTA CASTIGATOARE PENTRU ELECTRIFICAREA LINIEI AGHIRES-POIENI (LOTUL 2) – de Asocierea Railworks castiga contract de 1,53 miliarde lei fara TVA

1 COMENTARIU

  1. Înainte de a realiza un articol , ar trebui sa va documentați, stimati ziariști!
    Romaero nu are ..peste 50 de ani , și nu a început sa fabrice componente pentru aeronave civile și militare începând cu..1968 !
    Societatea are exact 102 ani de experienta !
    Iar cu actuala conducere se îndreaptă exact spre faliment , cu ajutorul ..celui care a pus..tunurile ! În Top management sunt în ziua de azi numai amatori , cu nicio legătură cu domeniul de activitate a Societății, aici incluzând și membrii Consiliului de Administrație!
    În ziua de azi sunt 675 de angajați, și continua sa scadă datorita Managementului defectuos , cu o restanță la salarii de exact 4 luni de zile !
    Contractul cu Raynair s-a încheiat în vara , Blueair e în faliment , iar cu Ministerul Apărării sau pierdut toate contractele ..C-130 Hercules , Antonov 26 și 30…deci viitorul e sumbru !
    Restul sunt povesti !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.