O asociere de constructori romani si bosniaci a fost desemnata castigatoarea licitatiei pentru constructia sectiunii lipsa din Autostrada Lugoj-Deva (9,13 km). Asocierea de constructori din Romania si din Bosnia-Hertegovina SPEDITION UMB S.R.L. – TEHNOSTRADE S.R.L. – SA & PE CONSTRUCT S.R.L. – EURO-ASFALT, are la dispozitie 1,826 miliarde de lei (fara TVA) si 45 de luni (11 luni proiectare si 34 de luni executie), pentru a finaliza inclusiv tunelurile forate de pe acest Lot.
”Dupa semnarea contractului, asocierea va avea la dispozitie 11 luni pentru proiectare si 34 de luni pentru executia propriu zisa a sectiunilor E si D ale lotului 2 din aceasta autostrada. Suma de 1,82 miliarde de lei (fara TVA), asigurata prin PNRR, va fi folosita inclusiv pentru constructia a doua tuneluri forate cu o lungime totala de 2,13 km (faimoasele „tuneluri pentru ursi”)”, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
In cazul in care nu vor fi contestatii, in 10 zile pot fi demarate procedurile pentru semnarea contractului.
”O veste asteptata de mult timp: desemnarea castigatorului pentru sectiunile E si D ale autostrazii Lugoj-Deva!”, anunta, la randul sau Cristian Pistol, seful CNAIR.
Lungimea celor doua tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km si vor fi formate din doua galerii unidirectionale prevazute pe fiecare cale de circulatie cu platforma de 11,25 m.
Semnarea contractului, finantat prin PNRR, va fi posibila dupa expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestatii si respectiv dupa solutionarea contestatilor/ plangerilor formulate in cadrul procedurii de atribuire.
Pe 10 martie 2022, CNAIR a anuntat ca a anulat procedura de atribuire a contractului pentru proiectarea si executia sectiunii E si finalizarea sectiunii D ale lotului 2 din autostrada Lugoj – Deva pe motiv ca oferta tehnica depusa de constructorii turci este neconforma si va relua licitatia, in regim de urgenta.
In urma derularii procesului de evaluare, CNAIR a constatat faptul ca propunerea tehnica depusa de asocierea turca este neconforma, in baza prevederilor legale aplicabile in domeniul achizitiilor publice. Oferta tehnica a fost depusa de Asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret A.S. – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret A.S. (Turcia).
Licitatia pentru realizarea tronsonului care face parte din lotul 2 al Autostrazii Lugoj-Deva a fost deblocata la inceputul anului 2022. CNAIR a asteptat oferte din partea a sase firme, insa nu a primit decat una.