Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru implementarea Sistemului de monitorizare si de informare asupra traficului si a conditiilor de circulatie pentru mai multe sectoare de autostrada si drum national:
Autostrada A1 (Bucuresti – Pitesti),
Autostrada A2 (Bucuresti – Cernavoda),
Autostrada A3 (Bucuresti – Ploiesti),
DN 1 (Bucuresti – Ploiesti).
Finantarea proiectului, cu o valoare estimata de 112, 82 milioane de lei (cu TVA), este asigurata prin POIM 2014-2020.
”Un pas important pentru cresterea gradului de confort si de siguranta rutiera in Romania”, anunta ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Elementele acestui sistem vor fi integrate intr-un Centru nou de Monitorizare si Informare in cadrul Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Bucuresti.
Implementarea acestui Sistem va aduce o serie de beneficii participantilor la traficul rutier:
– cresterea sigurantei rutiere prin informarea in timp real a participantilor la trafic,
– cresterea eficientei de administrare a infrastructurii rutiere,
– cresterea capacitatii de transport,
– impunerea eficienta a legislatiei rutiere,
– cresterea confortului utilizatorului infrastructurii rutiere,
– alinierea la cerintele directivelor europene.
– reducerea costurilor de administrare a retelei de infrastructura,
– reducerea pagubelor materiale rezultate din accidentele rutiere,
– economie de carburant si reducerea costurilor de intretinere a vehiculelor ca urmare a reducerii timpului parcurs,
– cresterea mobilitatii populatiei,
– accesul rapid al mijloacelor de interventie pentru situatii exceptionale (Politie, Ambulante, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta),
– reducerea poluarii ca urmare a diminuarii timpului petrecut in trafic.