PASAJUL DOMNESTI PRINDE FORMA FINALA – Au inceput lucrarile si la ultima rampa

Au inceput lucrarile la ultima rampa necesara pasajului Domnesti. Este vorba despre rampa de urcare/coborare spre si dinspre Domnesti, unde au inceput sapaturile. Se executa ultimele lucrari si la giratia dinspre Domnesti, iar saptamana viitoare va fi deviat traficul pentru a putea fi continuate lucrarile la aceasta rampa, anunta secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scriosteanu, care a mers in vizita pe santier.

Pe segmentul de Nord-Vest al giratiei suspendate s-a finalizat montarea predalelor si continua armarea placii de suprabetonare, iar saptamana viitoare va fi turnat betonul. Continua montarea predalelor si pe segmentul de Sud-Vest al giratiei suspendate. Continua montarea elementelor prefabricate la zidurile de sprijin la rampa de urcare dinspre Bragadiru, la rampa de urcare dinspre Chiajna, precum si la rampa de coborare spre Bucuresti. Continua montarea acestora si la rampa de coborare spre Chiajna, precum si la rampa de urcare dinspre Bucuresti”, spune Scriosteanu.

S-a finalizat realizarea grinzii de parapet de-a lungul rampei de urcare dinspre Chiajna si continua realizarea grinzii de parapet la rampa de coborare spre Chiajna.

S-a finalizat asternerea stratului de balast stabilizat si se executa asternerea straturilor de mixtura asfaltica la breteaua de intoarcere pe sub rampa de urcare/coborare spre si dinspre Domnesti.

De asemenea, continua relocarea celorlalte retele de utilitati, precum si realizarea retelei de canalizare pluviala si a retelei de iluminat public.

Pasajul Domnesti – giratoriu suspendat are o lungime de 536 metri si costa 91,5 milioane lei.

Constructor este Straco Grup – Comnord SRL – Specialist Consulting SRL, lucrare preluata de subcontractorul Tracon.

Primele lucrari la pasajul de la Domnesti au inceput in 2018. Lucrarile la pasajul Domnesti au fost reluate in vara lui 2020, dupa aproape doi ani de blocaje. Odata cu intrarea in insolventa a constructorului principal Straco, lucrarile au fost preluate de subcontractorul Tracon.

Contractul a fost semnat in 2017, iar termenul de finalizare este de 24 de luni (proiectare si executie).

Cinci pasaje sunt in lucru pe Centura Capitalei: Mogosoaia, Berceni, Cernica, Domnesti si Popesti-Leordeni (Oltenitei). Toate ar trebui finalizate pana la finalul lui 2022.

Articolul precedentLUCRARI PE CALEA FERATA INTRE BUCURESTI NORD SI AEROPORTUL OTOPENI – Autobuzele vor lua locul trenurilor
Articolul următorCFR CALATORI SCUMPESTE BILETELE DE TREN – Bilete mai scumpe de la 1 iulie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.