Centura Capitalei se construieste si pe ninsoare. Acum se monteaza grinzile metalice si la nodul rutier de pe Lotul II al A0 Sud, aflat la intersectia cu DN5, pe Autostrada Bucurestiului – A0.
Conform datelor publice, darea in trafic a portiunii de autostrada din sudul Capitalei este estimata sa aiba loc in decembrie 2022. Durata de executie a lucrarilor prevazuta in contract este insa de 30 de luni, calculata de la inceperea efectiva a lucrarilor, astfel incat termenul de finalizare ar urma sa fie modificat.
Constructorul Egis International SAS (Franta) – Metroul – Search Corporation – Italrom Inginerie Internationala si-a mentinut angajamentul de nenumarate ori ca in decembrie 2022 se va circula pe Centura Bucurestiului, intre DN5 si DN6.
Autostrada de Centura Bucuresti A0 va avea o lungime totala de 101 km si este parte a unui urias proiect european de infrastructura rutiera numit Coridorul 4 pan-european, care traverseaza Romania de la Vest la Est, pe directia Nadlac – Arad – Timisoara – Lugoj – Deva – Sibiu – Pitesti – Bucuresti – Constanta.
A0, al doilea inel de centura al Capitalei, construit la profil de autostrada, va avea o lungime de circa 101 km si va degreva traficul infernal de pe Drumul National de Centura Bucuresti (DNCB) – vechea centura a Capitalei.
Lotul 2 din A0 Sud este primul lot care a intrat in constructie din viitoarea autostrada ce va inconjura Capitala. Pentru loturile 1 si 3 din A0 Sud, CNAIR a semnat contracte de supervizare a lucrarilor cu firma romaneasca Consitrans. Loturile 1 si 2 din A0 Sud sunt construite de catre turcii de la Alsim Alarko, iar constructorul lotului 3 este firma elena Aktor.
Contractul pentru “Supervizare Proiectare si Executie Autostrada de Centura Bucuresti km 0+000 – km 100+900: Lotul 2: km 69+000 – km 85+300 aferent Centura Sud” a fost semnat pe data de 8 iunie 2021, potrivit SEAP.
Asocierea castigatoare este Egis International SAS (Franta) – Metroul – Search Corporation – Italrom Inginerie Internationala.