Asta da investitie! Primaria Timisoara, condusa de primarul USR Dominic Fritz, a prevazut 8.266.484,29 lei, fara TVA, pentru refacerea Pasarelei Gelu-Crizantemelor, din zona Iosefin. Potrivit anuntului publicat in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP) licitatia are ca obiect „Executie lucrari aferente obiectivului de investitie “Pasarela Gelu-Crizantemelor” si are prevazut un termen de executie a contractului este de 6 luni, fara posibilitatea prelungirii.
Concret, lucrarile vizeaza atat constructia de rampi deacces, cai de pasarela, trotuare si piste pentru biciclete, cat si modificarea traseului conductei de gaz: „In baza contractului care se va incheia, se vor executa lucrari necesare realizarii obiectivului de investitie “Pasarela Gelu-Crizantemelor”, cu respectarea documentatiei de atribuire. Lucrarile aferente obiectului contractului cuprind executia: rampelor de acces, a caii pe pasarela, a trotuarelor si pistelor de biciclete, relocare provizorie retele si definitiva la intradosul noii suprastructuri, modificare traseu conducta de gaz, iluminat public si arhitectural, canalizare pluviala, canalizatie tehnica, amenajare zone verzi”, se arata in anuntul SEAP.
„Este o lucrare al carei scop este sa ofere alternative confortabile si mai scurte de deplasare pentru pietoni si biciclisti. Pasarela va deschide un culoar de mobilitate cu Turnul de Apa care, de asemenea, se afla in reabilitare”, a declarat viceprimarul Ruben Latcau, conform pressalert.ro.
Proiectul, astfel cum este prevazut in anuntul SEAP, este finantat din fonduri bugetare, mai exact, din fondurile provenite din Programul Anghel Saligny, programul pentru care USR a decis iesirea de la guvernare, sustinand ca acest program reprezinta un „furt din banii romanilor”, si ca aceste fonduri urmand sa ajunga in buzunarul direct al reprezentantilor politici.
Tinand totusi cont ca o pasarela la Timisoara ajunge sa coste peste 1,6 milioane euro, ar trebui ca USR-istii sa intrebe propriul primar, Dominic Fritz, daca investeste cu cap banii timisoarenilor.
De altfel, pasarela Gelu-Crizantemelor nu este singurul proiect de acest timp inclus de administratia Fritz in Programul Anghel Saligny. Alaturi de pasarela Gelu-Crizantemelor si-a facut loc la finantare din fonduri bugetare si „Tunelul Luminii, proiect care este in sine tot o pasarela peste raul Bega, destinata pietonilor si biciclistilor care pe timp de noapte va fi luminata cu lumini orientate in forma de arc.
Pasarela Gelu-Crizantemelor, construita in 1949, in lungime totala de 46 de metri se afla la a doua tentiva de reconsolidare, in 2019 Primaria Timisoara propunand un proiect de hotarare pentru refacerea structurii. Valoarea totala a investitiei pentru refacerea pasarelei Gelu-Crizantemelor era atunci de 12.633.464 lei, plus TVA, bani proveniti de la bugetul local.