PROGRES LA PODUL SUSPENDAT DE LA BRAILA – Lucrarile sunt realizate in proportie de 50% si vor fi gata in 2023. Se lucreaza in doua schimburi

Continua lucrarile de constructie ale Podului Suspendat de la Braila. Se construiesc cablurile principale de sustinere intre cele doua turnuri, prin tehnologia “air spinning”. Au fost totodata finalizate primele patru toroane si este in derulare constructia urmatoarei perechi, pe partea de Nord.

Intregul proiect, care cuprinde si cele doua drumuri de legatura, urmeaza sa fie incheiat la jumatatea anului 2023.

Raport de proges al santierului „Pod Suspendat Braila”. Sunt in plina desfasurare operatiunile de constructie a cablurilor principale de sustinere intre cele doua turnuri, folosindu-se tehnologia air spinning„, informeaza CNAIR.

Se lucreaza in doua schimburi, in functie de conditiile atmosferice, mai precizeaza compania.

Pana in acest moment, au fost finalizate primele patru toroane (cate 2 pe fiecare parte Nord/Sud), fiind in derulare constructia urmatoarei perechi, pe partea de Nord„, mentioneaza compania.

Podul de la Braila va avea o deschidere centrala de 1.120 de m si o lungime totala de 2 km.

In acest moment, lucrarile la cel mai scump pod construit vreodata în Romania sunt realizate în proportie de 50%, iar de la 1 septembrie se lucreaza si pe timpul noptii, pentru a accelera ritmul lucrarilor.


Sute de muncitori lucreaza pe ambele maluri ale obiectivului care va fi cel mai mare pod din Romania si al treilea din Europa.

Intinderea cablurilor principale reprezinta una dintre cele mai dificile etape ale proiectului estimat la 433 de milioane de euro.

Latimea totala a podului suspendat de la Braila va fi de 31,70 metri. Calea pe pod va avea 22 de metri si va fi alcatuita din patru benzi de circulatie de cate 3,50 m latime fiecare, 4 benzi de incadrare de cate 0,5 m latime, doua acostamente de 1,50 m latime si o zona mediana cu latimea de 3,00 m. La acestea se adauga, de o parte si de alta, doua benzi aditionale pentru trafic pietonal, biciclete si intretinere, trotuarele avand latimi de cate 2,80 m fiecare.

Sistemul de suspendare cuprinde un cablu principal si tiranti verticali de legatura intre tablier si cablul principal, iar blocurile de ancorare sunt integrate in teren si sunt localizate in afara digurilor Dunarii.

Podul suspendat va fi pozitionat intre km 4+596,10 si km 6+570,52, pe drumul principal Braila-Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunarea (kilometraj pe Dunare, masurat de la Sulina).

Drumul principal Braila-Jijila are o lungime de 19,095 kilometri, cu patru giratorii si un nod rutier. Pana la km 7+940 va avea doua benzi de circulatie pe fiecare sens, iar de acolo – cate una pe sens. Drumul de legatura cu DN22 Smardan-Macin are o lungime de 4,328 kilometri si are o banda de circulatie pe fiecare sens, cu doua intersectii.

Deasupra Dunarii va fi o portiune de doi kilometri de pod. În rest vor fi viaducte, drumuri de legatura, intersectii giratorii, plus 33 de poduri, podete si pasaje. Pe malul din Tulcea va exista si o statie automata de taxare.


Cablurile cantaresc impreuna circa 6.700 de tone, iar fiecare dintre ele are o lungime de 2 km.

Podul suspendat peste Dunare de la Braila va fi cel mai scump pod construit vreodata în Romania. Datele tehnice arata ca firele de otel care se vor împleti si vor forma cele doua cabluri de ancoraj de la podul suspendat peste Dunare vor avea o lungime de 81.000 de kilometri. Constructorii vor folosi 25.000 de tone de otel si peste 200.000 metri cubi de beton.

Conditii de emitere permise

De asemenea, D.R.D.P. Constanta anunta ca, incepand de luni, 27 septembrie 2021, activitatea de emitere si eliberare permise trecere pod la: Giurgeni-Vadu Oii si Fetesti Cernavoda pentru persoane cu handicap grav sau accentuat NU se va mai efectua la sediul de pe Str. Prelungirea Traian FN.

Aceasta activitate se va desfasura pe Str.Alba Iulia nr.17, Constanta, la sediul S.D.N. Constanta, intre orele 7:30-15:30.

Informatii suplimentare se pot obtine la telefon: 0736/403.482 sau la adresa de email permisepod@drdpct.ro.

Articolul precedentCALEA FERATA DE LA ORSOVA INTRA IN REPARATII – Viteza de circulatie va creste la 70 km/h
Articolul următorMODIFICARI LA LEGEA RCA – 8 milioane de romani vor fi afectati. Iata ce trebuie sa faca cei care detin polite de asigurare la City Insurance

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.