LICITATIE DE 3,6 MILIOANE EURO LA PLOIESTI – Municipalitatea vrea sa construiasca un terminal multimodal cu spatii de parcare pentru autoturisme si biciclete

Primaria orasului Ploiesti a publicat joi, 24 iunie, in sistemul electronic de achizitii publice (SEAP), un anunt de licitatie pentru realizarea unui terminal multimodal cu spatii de parcare si biciclete, proiect evaluat la peste 18 milioane de lei (aproximativ 3,6 milioane de euro).

Potrivit anuntului, municipalitatea cauta constructor pentru proiectul „Lucrari de executie a investitiei de baza –componenta 1 – cresterea mobilitatii traficului prin realizarea terminalului multimodal incluzand si spatii de parcare pentru moduri de transport auto si biciclete (zona Spital Judetean) in municipiul Ploiesti”.

Proiectul de investitii se deruleaza in cadrul Programului Operational Regional 2014 – 2020, Axa prioritara 4: Sprijinirea dezvoltarii urbane durabile, Prioritatea de investitii 4e: Promovarea unor strategii cu emisii scazute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, in special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilitatii urbane multimodale durabile si a masurilor de adaptare relevante pentru atenuare.

Lucrarea va fi finantata din fonduri europene nerambursabile, de la bugetul de stat si de la bugetul local al municipiului Ploiesti.

Ce va cuprinde viitorul terminal multimodal la Ploiesti

O prima masura va fi amenajarea de platforme rutiere pentru acces, zone de imbarcare/debarcare parcari cu sistem rigid cu imbracaminte din beton. Se va trece la amenajarea peroanelor de sosire/plecare cu sistem rigid cu imbracaminte din beton si extinderea carosabilului zonei ce include bucla caii de rulare a tramvaiului si intrarea in spitalul judetean cu sistem bituminos.

Spati de parcare si panouri de afisare electronice in statiile de asteptare

De asemenea, se va face amenajarea trotuarelor si a pistelor de biciclete cu sistem bituminos. In ceea ce priveste cladirea statiei capat de linie, aceasta va fi dezvoltata pe parter si etaj pe structura mixta din metal-beton armat, cu fatade mixte caramida-perete cortina, cu accese pe toate cele patru laturi. Proiectul include si realizarea dispeceratului pentru sistemul de management al transportului public ce include hardware-ul si software-ul necesare. Totodata, se vor instala panouri de afisare electronice in statiile de asteptare.

Valoarea estimativa a contractului este de 18.041.641,09 lei fara TVA, din care: valoare constructii si instalatii inclusiv infrastructura rutiera – 15.376.798,09 lei fara TVA; valoare utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj/dotari – 2.366.868,00 lei fara TVA ; valoare cheltuieli conexe organizarii santierului – 297.975,00 lei fara TVA .

Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data bde 12 iulie 2021, o ra 15,00. Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de 12 noiembrie 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.