Transportul de pasageri a scazut in primele trei luni ale anului cu 76,2%, de la 3.851.100 pasageri la 916.500 pasageri, fata de perioada similara a anului anterior, in timp ce transportul de marfuri (inclusiv posta) a scazut cu 10%, de la 9.963 tone la 8.966 tone, potrivit unei publicatii a Institutului National de Statistica (INS). Cele mai mari trei aeroporturi din Romania sunt: Aeroportul din Otopeni, Cluj-Napoca si Timisoara.
Transportul aerian este unul dintre cele mai utilizate moduri de transport de catre pasagerii care vor sa parcurga distante lungi in timp scurt. Acest mod de transport este folosit din ce in ce mai des si pe distante medii sau chiar scurte. In Romania exista in prezent 16 aeroporturi, toate dispunand de facilitatile necesare transportului aerian international.
”In trimestrul I 2021, transportul comercial international de pasageri si respectiv, marfuri (inclusiv posta) al aeroporturilor detine ponderea cea mai insemnata in total, astfel: transportul de pasageri: 80,8% la pasageri imbarcati si 77,9% la pasageri debarcati; transportul de marfuri (inclusiv posta): 92% la marfuri incarcate si 95,1% la marfuri descarcate”, arata statisticile INS.
Transportul de marfa a fost mai putin afectat.
”In trimestrul I 2021, comparativ cu trimestrul I 2020, s-a inregistrat o scadere in transportul de pasageri de la 3.851.100 pasageri la 916.500 pasageri, respectiv cu 76,2%, in timp ce transportul de marfuri (inclusiv posta) a scazut cu 10%, de la 9.963 tone la 8.966 tone”, arata statistica oficiala.
Cele mai mari ponderi in ceea ce priveste transportul de pasageri si marfuri s-au inregistrat pe aeroporturile: Henri Coanda – Bucuresti, Avram Iancu – Cluj-Napoca si Traian Vuia – Timisoara.
Activitatea aeroporturilor care au inregistrat cele mai mari ponderi in ceea ce priveste transportul de pasageri si marfuri se prezinta astfel:
– Henri Coanda-Bucuresti cu 328.100 pasageri imbarcati si 293.400 pasageri debarcati, respectiv 2.400 tone marfuri incarcate si 3.900 tone marfuri descarcate;
– Avram Iancu–Cluj-Napoca cu 56.300 pasageri imbarcati si 50.500 pasageri debarcati, respectiv 500 tone marfuri incarcate si 800 tone marfuri descarcate;
– Aeroportul International Iasi cu 25.000 pasageri imbarcati si 20.600 pasageri debarcati;
– Traian Vuia-Timisoara cu 21.600 pasageri imbarcati si 19.700 pasageri debarcati, respectiv 500 tone marfuri incarcate si 900 tone marfuri descarcate.
Londra-Luton, primul in topul aeroporturilor de origine si destinatie ale pasagerilor
In transportul international de pasageri, primele zece aeroporturi de origine (de unde provin pasagerii debarcati in Romania), stabilite dupa numarul pasagerilor in curse regulate, sunt: Londra-Luton (40.666 pasageri), Istanbul International (21.336 pasageri), Frankfurt-Main (16.716 pasageri), Dubai (14.532 pasageri), Amsterdam-Schipol (13.892 pasageri), Dortmund (12.382 pasageri), Madrid-Barajas (11.513 pasageri), Paris-Charles de Gaulle (11.234 pasageri), Milano-Bergamo (10.676 pasageri), Paris-Beauvais (9.583 pasageri).
In ceea ce priveste imbarcarile, cei mai multi pasageri in curse regulate s-au imbarcat pentru: Londra-Luton (55.125 pasageri), Istanbul International (23.248 pasageri), Amsterdam-Schipol (20.759 pasageri), Frankfurt-Main (16.178 pasageri), Dortmund (14.815 pasageri), Madrid-Barajas (13.285 pasageri), Paris-Charles de Gaulle (12.794 pasageri), Paris-Beauvais (12.778 pasageri), Milano-Bergamo (12.663 pasageri), Dubai (12.593 pasageri).
Regatul Unit – tara de unde provin si pentru care se imbarca cei mai multi pasageri din curse aeriene regulate
Principalele tari (dupa aeroportul de origine) de unde au sosit pasagerii curselor aeriene regulate debarcati in Romania au fost: Regatul Unit (66.953 pasageri), Germania (39.463 pasageri), Turcia (27.735 pasageri), Spania (27.413 pasageri), Franta (27.116 pasageri), Italia (25.491 pasageri), Tarile de Jos (16.050 pasageeri), Emiratele Arabe Unite (14.532 pasageri) si Belgia (9.368 pasageri).
Dupa tara de destinatie, cei mai multi pasageri in curse regulate s-au imbarcat pentru: Regatul Unit (86.800 pasageri), Germania (45.449 pasageri), Franta (34.323 pasageri), Spania (32.363 pasageri), Italia (32.034 pasageri), Turcia (28.833 pasageri), Tarile de Jos (25.177 pasageri), Emiratele Arabe Unite (12.680 pasageri) si Belgia (12.632 pasageri).
Cele mai insemnate ponderi in transportul intern au fost inregistrate pentru aeroporturile: Henri Coanda-Bucuresti, Avram Iancu-Cluj-Napoca, Traian Vuia-Timisoara.
In trafic intern, activitatea principalelor aeroporturi romanesti se prezinta astfel:
– Henri Coanda-Bucuresti a realizat 50% in numarul total de pasageri imbarcati, 0,4% in total tone marfuri incarcate si 41,2% in numarul total de zboruri;
– Avram Iancu-Cluj-Napoca cu 16,6% in numarul total de pasageri imbarcati, 64,6% in total tone marfuri incarcate si 20,9% in numarul total de zboruri;
– Traian Vuia-Timisoara cu 14,6% in numarul total de pasageri imbarcati, 35% in total tone marfuri incarcate si 15,9% in numarul total de zboruri.