ANUNT DE PARTICIPARE PENTRU CONSTRUCTIA PASAJULUI CATELU – Primaria Sectorului 3 a publicat pe SEAP detaliile contractarii lucrarilor in valoare de 20,5 milioane lei

Primaria Sectorului 3 a publicat luni, 24 mai, pe Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP), anuntul de participare simplificat privind executarea lucrarilor de construire pasaj suprateran pentru fluidizarea traficului auto la intersectia Soseaua Garii Catelu – Soseaua Industriilor – Drumul intre Tarlale. Potrivit anuntului, valoarea contractului este estimata la 20,5 milioane de lei.

Primaria Sectorului 3 a anuntat anterior, intr-un comunicat dat publicitatii in luna februarie, ca urmeaza sa implementeze o serie de proiecte pentru fluidizarea traficului din anumite zone aglomerate. Printre acestea se numara si investitia „Construire pasaj suprateran pentru fluidizarea traficului auto in zona Catelu”.

Potrivit anuntului publicat luni in SEAP, ofertele sau a cererile de participare pot fi depuse pana la data de 9 iunie 2021, ora 15:00.

Realizarea unui pasaj rutier suprateran cu doua benzi pe sens de deplasare, care sa traverseze intersectia pe directia Soseaua Garii Catelu – Strada Drumul Intre Tarlale . pentru a separa traficul auto de cel feroviar se propune amenajarea unei variante de trecere rutiera superioara, peste calea ferata, cu un pasaj rutier pozitionat pe directia Drumul Intre Tarlale – Soseaua Garii Catelu cu rol de trecere denivelata peste calea ferata”, se arata in anuntul publicat pe SEAP.

Termenul pana la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de 9 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari in a 6 a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor, se precizeaza in anunt.

Valoarea totala estimata a contractului este de 20.584.879 lei.

Operatorii economici participanti cu oferta la procedura de atribuire trebuie sa demonstreze ca in ultimii 5 ani, raportati la data limita de depunere a ofertelor stabilita in anuntul de participare au executat si dus la bun sfarsit lucrari similar de aceeași natură și complexitate, respectiv lucrări de constructie pod în valoare de minim 20.300.000,00 lei fara TVA valoarea calculată cumulativ din cadrul unui sau maxium 3 contracte, se mai arata in anuntul de participare simplificat.

Reamintim ca Primaria Sectorului 3 a anuntat initial printr-un comunicat de presa de joi, 4 februarie 2021, ca realizarea pasajului suprateran si largirea benzilor de pe Strada Drumul intre Tarlale va permite reducerea timpului de deplasare a autovehiculelor care tranziteaza zona, reducerea gradului de poluare prin scaderea consumului de carburant pe unitatea de distanta si va asigura in acelasi timp dezvoltarea infrastructurii existente si cresterea sigurantei participantilor in trafic prin asigurarea unei infrastructuri moderne.

Bugetul alocat celor doua proiecte se ridica la aproape 70 de milioane de lei, inclusiv TVA, se mai precizeaza in comunicatul citat. La acel moment primaria de sector estima ca valoarea obiectivului de investitii „Construire pasaj suprateran pentru fluidizarea traficului auto in zona Catelu” se ridica la 39.556.165,30 lei inclusiv TVA din care C+M 34.164.494,30 lei inclusiv TVA.

Primaria Sectorului 3 urmeaza sa implementeze o serie de proiecte pentru fluidizarea traficului din anumite zone aglomerate.

Unul dintre proiecte vizeaza construirea unui pasaj suprateran de la intersectia Sos. Garii Catelu- Industriilor- Drumul Intre Tarlale, precum si largirea strazii Drumul Intre Tarlale. Prin acest pasaj se doreste fluidizarea traficului in zona Soseaua Garii Catelu – Soseaua Industriilor – Drumul intre Tarlale. Astfel, Primaria Sectorului 3 isi propune sa asigure tranzitarea sectorului 3, pentru iesirea in A2, din zona de Nord a Bucurestiului, fara blocaje.

In prezent, in intersectia Soseaua Catelu – Soseaua Industriilor –Drumul intre Tarlale, traficul auto se desfasoara cu dificultate, elementele geometrice sunt necorespunzatoare, existand si o cale ferata functionala in dreptul careia este amenajata o trecere la nivel.

Primaria Sectorului 3 isi propune realizarea obiectivului de investitii „Construire pasaj suprateran pentru fluidizarea traficului auto in zona Catelu”, proiect care presupune construirea unui pasaj rutier cu rolul principal de a degreva intersectia analizata si de a asigura delimitarea circulatiei auto fata de circulatia feroviara.

In conformitate cu prevederile HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare si continutul-cadru al documentatiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investitii finantate din fonduri publice, prin HCLS3 nr. 137/2020 au fost aprobati indicatorii tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii „Construire pasaj suprateran pentru fluidizarea traficului auto in zona Catelu” cu valoarea totala de 39.556.165,30 lei inclusiv TVA din care C+M 34.164.494,30 lei inclusiv TVA”, preciza Primaria Sectorului 3 in comunicatul din februarie.

Articolul precedent117 SALARIATI PLEACA DIN TELECOMUNICATII CFR IN 2021 – Compania de stat prognozeaza un profit cu 20% mai mare si cresteri de salarii, in timp ce numarul angajatilor va scadea
Articolul următorTAROM RAMANE SI IN ACEST AN PE PIERDERI – Compania de stat vrea sa mai ceara un ajutor de stat pentru a supravietui. Sute de angajati raman in somaj tehnic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.