Evacuarea si demolarea spatiilor comerciale amplasate ilegal la metrou, pe domeniul public, a inceput miercuri dimineata la statia Stefan cel Mare, a anuntat Ministerul Transporturilor. La fata locului a fost prezent si primarul Sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu, iar la scurt timp au ajuns si proprietarii chioscurilor, care s-au declarat nedreptatiti si au ripostat. In replica, sindicalistii de la metrou sustin intr-un comunicat ca toate spatiile comerciale au avizul Metrorex si aviz de la pompieri.
Termenul limita pentru eliberarea spaiilor comerciale de la metrou a expirat inca de vineri, 2 aprilie, iar miercuri, 7 aprilie, autoritatile au intrat in forta peste comercianti, demoland chioscurile cu tot cu marfa din ele.
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu a anuntat ca dupa cele de la statia Stefan cel Mare si la Piata Iancului mai multe magazine vor fi demolate. Edilul Sectorului 2 a mai precizat ca acele contructii nu aveau avize si fusesera construite ilegal, adaugand ca acestea nu au autorizatie de construire si ingreuneaza iesirea in caz de incendiu.
Reprezentantii Metrorex au precizat intr-un comunicat transmis pe 25 martie ca aceasta masura a fost luata deoarece, in urma analizelor efectuate pe teren, s-a constatat ca spatiile comerciale care activeaza in reteaua de metrou pun in pericol siguranta transportului subteran, cu afectarea directa a exigentelor de securitate la incendiu si evacuarea persoanelor in caz de urgenta.
Sindicatele de la metrou: Toate spatiile comerciale au avizul Metrorex
Nicio statie de la metrou nu detine o autorizatie emisa de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU), iar toate spatiile comerciale din statii au avizul Metrorex se arata intr-un comunicat al Unitatii – Sindicatul Liber Metrou (USLM).
„Va aducem la cunostinta ca in acest moment 80% din spatiile comerciale existente in metrou apartin firmei Sindomet Servcom SRL. Toate spatiile comerciale au avizul Metrorex, I.M.B (actualul Metroul S.A care are ca obiect de activitate proiectarea si executia metroului in Municipiul Bucuresti) si avizul pompierilor. In ceea ce priveste autorizatia ISU va anuntam ca nicio statie de metrou nu are aceasta autorizatie”, spun reprezentantii USLM intr-un comunicat citat de Agerpres.
Reactia ministrului Transporturilor, Catalin Drula: „Un cartel se destructureaza cu ranga”
„Legea este legea si, unde este lege, nu e tocmeala. Metrorex a inceput eliberarea spatiilor comerciale care ocupau domeniul public ilegal”, a spus Drula miercuri seara, intr-o conferinta de presa la Guvern.
”Un cartel se destructureaza cu ranga”, a adaugat el, facand referire la gestul directorului Metrorex, Stefan Paraschiv, care a incercat sa deschida cu ranga usa unui magazin. Despre liderul USLM, Ion Radoi, Drula a spus ca este „lider de cartel”.
„Actiunile de astazi si scandalul facut de oamenii liderului de cartel Radoi sunt o ultima zvacnire a mafiei. A putut toata lumea sa vada ca blocarea ilegala a metroului bucurestean a fost o actiune de tip cartel pentru pastrarea sursei puterii ilicite. Acea epoca s-a terminat”, a adaugat ministrul.
Drula a spus din nou ca este vorba despre evacuarea spatiilor comerciale care nu sunt amplasate legal.
„Acele constructi provizorii sunt ilegale sub multiple aspecte. Cel mai important este ca nu au autorizatii de construire, nu au dreptul legal, comercial de a ocupa domeniul public. Este foarte important ca sunt nenumarate rapoarte ISU care identifica ca problema de siguranta amplasarea acestor spatii comerciale, pentru ca ingusteaza caile de evacuare”, a spus Drula.
In 26 martie, circulatia trenurilor de metrou a fost blocata de un protest spontan al unor reprezentanti ai sindicatului USLM in statia Piata Unirii, acestia coborand in tunel, pe calea de rulare. Ministrul Transporturilor, Catalin Drula, a pus protestul pe seama anuntului privind eliberarea spatiilor comerciale si i-a sfatuit pe angajatii de la metrou sa nu se lase amagiti.
[…] avertismentul de la finalul lunii martie 2021, in 7 aprilie 2021, fara sa mai astepte, reprezentantii Metrorex, in functie cu Stefan Paraschiv au pus ranga pe […]