S-au reluat lucrarile la Autostrada Bucurestiului A0. Se monteaza ultimele grinzi pe santierul unuia dintre cele mai mari noduri rutiere construite pana acum in Romania.
Pe santierul Autostrazii Bucurestiului A0 Sud – Lot 1 se monteaza acum ultimele grinzi aferente Nodului Rutier care va lega autostrazile A0 (Autostrada Bucurestiului) si A2 (Bucuresti-Constanta) in zona localitatii Cernica, fiind printre cele mai mari noduri rutiere construite pana acum in Romania, anunta secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scriosteanu.
Au fost executate lucrari de structuri, respectiv poduri si pasaje, dupa cum urmeaza:
- S-au montat grinzi aferente pasajului principal, podului pe autostrada peste Valea Calnaului si pasajului pe autostrada peste drum local (km 68+521);
- S-au demarat lucrarile de montare a predalelor la bretelele F si A din zona autostrazii A2 si la pod pe autostrada peste Valea Calnaului (km 59+444);
”In perioada urmatoare, vom continua montarea grinzilor in zona Nodului Rutier A0-A2 (la breteaua si instalarea predalelor aferente structurilor cu grinzi tip I. De asemenea, se vor realiza lucrari de armare si cofrare la suprastructuri. Fac precizarea ca pe Lotul I al Autostrazii de Centura Sud A0 sunt montate 403/649 (62%) grinzi necesare tuturor pasajelor si podurilor, intre comuna Berceni si A2”, spune Scriosteanu.
De asemenea, au fost executate urmatoarele lucrari principale de drum:
- Zona Nodului Rutier A0-A2: umpluturi in corpul autostrazii km 52+170 – km52+715 si km 53+418 – km 54+130, umpluturi la bretelele E si G, umpluturi la banda de decelerare A2 stanga si fundatie din balast la bretea G;
- Zona raului Dambovita: consolidari la terenul de fundare de la km 54+240 – km 54+380 si umpluturi in corpul autostrazii km 54+240 – km 55+007;
- Zona comunei Glina: stabilizari ale terenului de fundare la parcarea de la km 55+800 (calea 1) si umpluturi in corpul autostrazii km 55+570 – km 56+700, precum si a rampelor aferente pasajului de la km 58+276;
- Zona intersectiei cu DN4: fundatie de balast la bretelele H si G, drumul provizoriu pentru devierea traficului, stratul de forma de la km 61+900 – km 65+220 si stabilizarea rampelor pasajului de la km 65+151;
- Zona comunei Berceni: umpluturi in corpul autostrazii km 65+260 – km 66+260.
”S-a realizat varianta de ocolire in zona Berceni si s-a deviat traficul rutier pentru executarea rampelor la pasajul pe DJ401 peste autostrada (km 66+300) si se lucreaza la devierea traficului in zona DN4. Se vor executa lucrari de terasament si lucrari de scurgere a apelor, in functie de conditiile meteorologice”, arata secretarul de stat.
Lotul I al Autostrazii Bucurestiului – A0 Sud are o lungime de 16,9 km cuprinsa intre localitatile Cernica si Jilava, iar antreprenorul care executa lucrarile este Alsim Alarko Sanayi Tesisleri veTicaret A.S., cu o valoare a contractului de 830.679.662,15 de lei, fara TVA.
Termenul de finalizare al lucrarilor aferente acestui lot este in toamna acestui an.