Constructorul Strabag va proiecta si executa drumul de legatura de circa 19 km de la Centura Oradea catre Autostrada A3 pentru aproape 546 de milioane de lei (aproximativ 114 milioane euro), a anuntat Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) intr-un comunicat publicat vineri, 18 iunie.
Castigatorul licitatiei a fost anuntat la 13 luni de la depunerea ofertelor, insa contractul va putea fi semnat doar dupa expirarea perioadei pentru contestatii. Odata semnat contractul, termenul va fi de 6 luni pentru proiectare si 24 de luni pentru executie. Perioada de garanție a lucrărilor este de 84 de luni.
„Vineri, 18.06.2021, au fost transmise adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului pentru PROIECTARE SI EXECUTIE „Legatura Centura Oradea (Giratie Calea Sintandrei) – Autostrada A3 (Biharia).
„Ofertantul desemnat castigator este S.C. STRABAG SRL cu pretul de 545.910.100,02 Lei fara TVA, iar durata contractului este de 30 luni, din care 6 luni perioada de proiectare si 24 luni perioada de executie a lucrarilor.
Semnarea contractului de achizitie publica va fi posibila dupa expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestatii si respectiv dupa solutionarea tuturor contestatilor/plangerilor formulate in cadrul procedurii de atribuire, mai noteaza CNAIR”, se arata in comunicatul CNAIR.
Depunerea ofertelor pentru licitatia pentru drumul de legatura Oradea – A3 a fost tocmai in mai 2020.
Proiectul drumului de legatura are o lungime de 18,96 km, 12 poduri noi si pasaje (inclusiv peste Crisul Repede si peste soseaua Borsului), dar si 3 noduri rutiere. Acesta urmeaza sa faca legatura dintre Centura si autostrada, din zona sensului giratoriu cu Calea Santandrei spre Santandrei – Bors – Biharia.
Conform informatiilor din caietul de sarcini, profilul drumului va fi unul cu patru benzi pe sens si cu separator de fluxuri de circulatie pe mijloc, cu o platforma totala de 23,5 metri latime.