CRIZA VA DURA ANI IN INDUSTRIA AERONAUTICA – Directorul IATA sustine ca sectorul nu va recupera niciodata toata capacitatea

Numarul pasagerilor transportati de companiile aeriene din intreaga lume ar putea reveni abia in 2023 la nivelul la care era in 2019, inaintea pandemiei de Covid-19 care a condus la o prabusire a traficului aerian, a apreciat miercuri Asociatia Internationala a Transportatorilor Aerieni (IATA).

In acest an, numarul pasagerilor ar urma sa fie cu 52% sub nivelul la care era inaintea crizei, urmand ca anul viitor sa isi revina la 88% din nivelul la care era inaintea pandemiei. Abia in 2023 transportul aerian de pasageri va ajunge la nivelul din 2019 (105%) pentru ca la finele deceniului sa ajunga la 5,6 miliarde de pasageri, dupa o crestere medie anuala de 3,9% intre 2025 si 2030, potrivit Reuters.

Va fi o industrie mai mica. Nu vom recupera toata capacitatea. Va fi o industrie mai precauta. Nu ma astept sa vad activitatea de fuziuni si achizitii, in principal pentru ca oamenii vor proteja de numerarul pe care il au”, a declarat directorul general al IATA, Willie Walsh, intr-un interviu online.

Evolutiile inregistrate la nivel mondial vor fi diferite de la o regiune la alta. In frunte va fi regiunea Asia-Pacific, pentru care este preconizata o crestere anuala de 5,4%, urmata de Africa si Orientul Mijlociu, crestere de 5%, in timp ce Europa Occidentala va creste cu 2,3% pe an iar America de Nord cu 1,5%.

Pe termen lung (2019-2039), cresterea numarului de pasageri la nivel mondial ar urma sa fie de 3,2% pe an, insa cererea, exprimata in venituri pe kilometri parcursi de pasageri (RPK), va fi mai mica. „Acest lucru se datoreaza evolutiilor preconizate pentru piete interne cum este cea din China, unde numarul de pasageri este ridicat iar distantele mai scurte”, explica IATA.

IATA reprezinta aproximativ 290 de companii aeriene din intreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.

Articolul precedentSE AMANA FINALIZAREA VARIANTEI DE OCOLIRE SATU MARE – CNAIR a prelungit cu trei ani „deadlineul” pentru predarea lucrarii
Articolul următorPODUL DE LA BRAILA, PROMIS PENTRU ANUL 2022 – CNAIR a emis autorizatia pentru constuirea ultimilor 15 km de drumuri de legatura cu Podul de la Braila, cu o lungime totala de 2 km

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.