DISPONIBILIZARI „TRANSPARENTE” LA CFR MARFA – Catalin Drula a discutat cu sindicatele planurile de restructurare a companiei

Dezvoltarea CFR Marfa a fost afectata de deciziile haotice luate in ultimii ani, acesta fiind unul dintre motivele care au determinat deteriorarea situatiei financiare a companiei si la masurile de disponibilizare de astazi, a declarat miercuri, 28 aprilie, ministrul Transporturilor, Catalin Drula (foto), la intalnirea cu federatiile sindicale de la SNTFM CFR Marfa S.A.

Potrivit unui comunicat de presa al Ministerului Transporturilor, transmis miercuri 28 aprilie, discutiile purtate cu reprezentantii Aliantei Federatiilor Tehnice Feroviare si ai Federatiei Nationale Feroviare Miscare Comercial Vagoane s-au axat pe identificarea solutiilor pentru rentabilizarea CFR Marfa precum si cu privire la masurile ce vor fi luate in urmatoarea perioada in cadrul planului de restructurare adoptat la nivelul societatii.

Deciziile haotice luate in ultimii ani, numirea in varful conducerii societatii a unor persoane fara a tine cont de criteriile de competenta si profesionalism sunt doar cateva dintre cauzele care au afectat dezvoltarea CFR Marfa, a declarat ministrul Catalin Drula potrivit comunicatului.

Drulă: Este vital pentru societate sa fie inchise robinetele prin care se pierdeau bani

Nu este normal ca o societate care in 2003-2004 era perla companiilor din subordinea Ministerului sa ajunga in situatia de astazi. Vad ca noua conducere a implementat deja o serie de masuri, iar rezultatele incep sa se vada: avem pentru prima data, dupa mult timp, un buget prognozat pe profit. Sunt pasi in directia pe care ne-o dorim. Este vital pentru societate sa fie inchise robinetele prin care se pierdeau banii si sa isi consolideze pozitia pe piata. Din pacate, din cauza deciziilor gresite din anii precedenti, conducerea societatii a fost nevoita sa ia si masuri precum disponibilizarea de personal. Este o masura radicala, dar necesara si vrem ca in parteneriat cu organizatiile sindicale sa derulam acest proces intr-un mod transparent, cu criterii clare si cu respectarea prevederilor referitoare la protectia sociala”, a spus Drula.

Oficialul a adaugat ca, in urma discutiilor purtate la Bruxelles pe tema CFR Marfa, a fost „bucuros” ca oficialii de la Comisia Europeana au inteles situatia reala in care se afla aceasta companie si „au apreciat planurile de restructurare si returnare a ajutorului de stat, pe care le-am prezentat”.

La initiativa ministrului Catalin Drula, miercuri a avut loc o intalnire cu reprezentantii organizatiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de munca de la nivelul CFR Marfa.

CFR Marfa are datorii de peste un miliard de lei la CFR SA

Incepand cu anul 2019 si continuand cu anul 2020, pe langa reducerea veniturilor proprii si a celor din alocatii bugetare, CFR SA s-a confruntat si cu lipsa lichiditatilor cu care se sustin cheltuielile pe fondul neincasarii creantelor (curente si restante) de la principalii sai clienti, SNTFC ,,CFR Calatori” SA si SNTFM ,,CFR Marfa” SA, clienti care au o pondere de cca 45% , respectiv cca 13%, in totalul veniturilor proprii obtinute de CFR SA din accesul pe infrastructura feroviara, se arata in Raportul CFR SA pe anul 2020.

Potrivit CFR SA una dintre cauzele situatiei financiare a companiei este „neincasarea creantelor la operatorii de transport feroviar de transport marfa si calatori, in special SNTFM CFR Marfa SA si SNTFC CFR Calatori SA. Astfel, la 31.12.2020, CFR SA inregistreaza, in principal, creante restante de incasat de la: SNTFM CFR Marfa SA – 1.058.270,00 mii lei SNTFC CFR Calatori SA – 245.322,76 mii lei”

Articolul precedentOBIECTIVE GREU DE ATINS – Compania Aeroporturi Bucuresti viseaza profit dupa pierderi de 136 milioane lei (Proiectul)
Articolul următorCAPITALA, CONECTATA FEROVIAR CU ZONA METROPOLITANA – Proiectul este finalizat si prevede un sistem integrat cu 16 linii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.