O SINGURA OFERTA PENTRU LOTUL 1C DIN SECTIUNEA MONTANA DIN A8 – Asocierea SA&PE Construct SRL- Tehnostrade SRL- Spedition UMB SRL -Euro-Asfalt au obtinut contractul de 6,2 miliarde lei pentru realizarea Lotului 1 C Sarateni-Joseni din Autostrada Unirii

Compania Nationala de Investitii Rutiere a anuntat castigatorul licitatiei pentru proiectarea si executia Lotului 1 C Sarateni-Joseni din din sectiunea montana a Autostrazii Unirii A8. Este vorba despre Asocierea SA&PE Construct SRL (Lider de Asociere/Romania) – Tehnostrade SRL- Spedition UMB SRL -Euro-Asfalt (Bosnia si Hertegovina) care, de altfel, a fost singurul ofertant la contractul pentru proiectarea si executia lotului 1 C Sarateni-Joseni de pe traseul sectiunii montane a Autostrazii Unirii ,,A8”.

Contractul are o valoare estimata de 6,1 miliarde lei (fara TVA). Durata de realizare este de 54 de luni din care 14 luni pentru etapa de proiectare si 40 de luni pentru executia lucrarilor.

Termenul-limita pentru depunerea ofertelor este 15 ianuarie 2025.

Lotul 1 C Sarateni-Joseni, care se desfasoara în judetele Mures si Harghita are o lungime de 32,4 kilometri, include 39 de poduri si pasaje, 3 tuneluri unidirectionale, 4 polate si 2 pasaje pentru permeabilitatea animalelor (ecoducte).

Lungimea pasajelor si a tunelurilor este de aprox. 16 kilometri reprezentand 50 % din lungimea totala a acestui lot de autostrada. Cel mai lung pasaj va avea 1736 metri (pasajul peste DN 13 A si calea ferata, iar cel mai înalt viaduct va avea 45 de metri). Pe traseul lotului 1 C sunt prevazute doua parcari de scurta durata (stanga/dreapta) cu 12 spatii de încarcare pentru masini electrice. Lotul Sarateni-Joseni va avea si descarcari provizorii pentru a asigura functionarea independenta.

Finantarea este asigurata din fonduri europene nerambursabile, Programul Transport 2021-2027 si de la Bugetul de Stat.

Elemente de noutate :

-11 milioane mc. surplus de material excavat

CNIR a impus, prin documentatie (Cerintele Beneficiarului) obligativitatea viitorului Antreprenor de a pune la dispozitia Autoritatilor Publice Locale sau a oricaror alte Autoritati Publice cu titlu gratuit, cantitati de material excavat din surplusul de material, pentru a fi utilizat în cadrul proiectelor locale.

-15,2 km., lungimea totala a benzii pentru vehicule lente (camioane).

Sectiunea de munte Sarateni-Pipirig de pe Autostrada ,,Unirii “-A 8 are o lungime de 116 kilometri si include patru loturi :

1. Lotul 1C Sarateni-Joseni (32,4 km)

Oferta depusa luni, 16 decembrie 2024

2. Lotul 1D Joseni-Ditrau (14,4 km)

Ofertele se deschid miercuri, 18 decembrie 2024

3.Lotul 2A Ditrau-Grinties (37,9 km)

Ofertele se deschid joi, 19 decembrie 2024

4.Lotul 2B Grinties-Pipirig (31,5 km)

Pentru urmatoarea sectiune, Targu Neamt-Iasi-Ungheni (89 kilometri), conducerea executiva a CNIR asteapta aprobarea documentatiei în Consiliul de Administratie. Documentatia pentru lansarea licitatiilor de proiectare si executie aferenta primelor doua loturi dintre Targu Neamt si Letcani cu o lungime de 55,6 kilometri a fost transmisa Consiliului de Administratie înca din data de 29 noiembrie 2024.

Articolul precedentCENTURA ARAD EST A FOST DATA IN TRAFIC – A fost deschisa circulatia pe varianta ocolitoare Arad Est, in lungime de 11 kilometri. Aradul devine primul municipiu resedinta de judet care va avea un inel de centura complet
Articolul următorO NOUA LICITATIE PE A8 – CNIR a finalizat documentatia pentru licitatia de proiectare si executie aferenta sectiunii Targu Neamt-Letcani din Autostrada Unirii. Sectiunea are o lungime totala de 55,6 kilometri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.