TIMISOARA NORD TRECE LA 4 BENZI – CNAIR a lansat in SEAP licitatia pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru largirea la patru benzi de circulatie a Variantei de Ocolire Timisoara Nord, DN6-DN69. Contractul are o valoare totala de 4,32 milioane lei

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat licitatia pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru largirea la patru benzi de circulatie a Variantei de Ocolire Timisoara Nord, DN6-DN69, in lungime totala de 12,6 km.

Potrivit anuntului din SEAP pentru proiectul de „Elaborare Studiu de Fezabilitate Extindere Varianta de Ocolire Timisoara Nord, DN6-DN69 la patru benzi de circulatie” a fost prevazuta suma de 4.323.000 lei, bani proveniti din Programul Transport 2021-2027.

Durata contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate este de 12 luni, fara posiblitatea de prelungire.

Termen limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 15.01.2025, ora 15.00.

„Elaborare Studiu de Fezabilitate Extindere Varianta de Ocolire Timisoara Nord, DN6-DN69 la patru benzi de circulatie Termene pentru depunerea/raspunsul la solicitarile de clarificari/informatii suplimentare: A. In conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, termenul limita pana la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este in a 20-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor. B. In conformitate cu prevederile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, termenul limita la care autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare este in a 11-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor”, se arata in anuntul de pe SEAP.

Varianta de Ocolire Timisoara Nord a fost primul sector al Variantei de Ocolire a municipiului Timisoara (VTM), fiind data in trafic in 2020. Acest drum asigura legatura intre drumurile nationale DN 6 si DN 69.

Articolul precedentPRIMUL TREN PESA VINE IN TARA IN 2025 – Stefan Roseanu: ” Producatorul a programat pentru sfarsitul semestrului I 2025 aducerea primului tren in Romania pentru testarile in vederea autorizarii de circulatie”
Articolul următorAKTOR ARE AVANS PE LOTUL 3 SUD AL A0 – Se lucreaza la foc continuu pentru finalizarea proiectului. Au inceput lucrarile de asfaltare a viaductului peste calea ferata Bucuresti – Craiova

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.