A fost desemnat constructorul pentru proiectarea si executia lucrarilor de largire de la doua la patru benzi pe drumul national 19 (DN 19), la iesirea din Oradea spre Biharia, in directia Satu Mare, anunta Consiliul Judetean Bihor.
Oferta castigatoare, in valoare de 36.634.372,07 lei, TVA inclusa, a fost depusa de asocierea de firme SC ASFAMIXT SRL (lider) si SC OPR ASFALT. Termenul pentru depunerea contestatiilor este 12 aprilie.
Durata de executie a contractului este de 9 luni, din care 3 luni sunt prevazute pentru proiectare si avizare si 6 luni pentru lucrarile propriu-zise.
Proiectul prevede largirea drumului la 4 benzi pe o distanta de 3,7 km, intre pozitiile km 5+985 – km 9+731. Practic, tronsonul incepe de la benzinaria Socar, continua spre sensul giratoriu din zona Supermarketului Remarkt, pana la intersectia cu Varianta de ocolire Biharia, aflata in executie. Se propune amenajarea unui sens giratoriu la intersectia cu centura.
Se afla in implementare un proiect similar pe DN 79, inspre Arad. Firma Dumexim va proiecta si va executa lucrarile de largire la patru benzi pe un tronson de 1,6 kilometri, cuprins intre Aeroportul International Oradea si intersectia cu drumul catre Livada de Bihor, unde va fi amenajat un sens giratoriu (aici se vor intersecta trei drumuri: DN 79, DC 77 spre Livada de Bihor si noua centura dintre Oradea si Nojorid), arata CJ Bihor.
Cele doua proiecte sunt realizate in baza parteneriatului dintre Consiliul Judetean Bihor si Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), iar finantarea va fi asigurata din fonduri europene, prin Programul Transport 2021 – 2027.
Largirile la patru benzi inspre Arad si Satu Mare vor imbunatati circulatia rutiera si vor reduce numarul accidentelor. Acestea completeaza investitiile in infrastructura derulate de Consiliul Judetean Bihor in zona metropolitana a Municipiului Oradea, respectiv centurile Nojorid, Osorhei, Sanmartin, si Santandrei.