UN PASAJ DE 8 MILIOANE EURO SE CONSTRUIESTE LA OSORHEI – Consiliul Judetean Bihor cere finantare prin Programul Regional Nord – Vest 2021 – 2027

Consiliul Judetean Bihor a depus spre finantare proiectul pasajului suprateran de la Osorhei (intersectia cu Fughiu), prin Programul Regional Nord – Vest 2021 – 2027.

Noul pasaj va fi construit peste giratia existenta, la intersectia cu drumul spre localitatea Fughiu, Centura Osorhei si DN 1.

Pentru a reduce numarul de accidente in aceasta zona, pentru a asigura fluenta circulatiei, am gandit un pasaj suprateran care urmeaza sa fie executat din primavara anului viitor, peste sensul giratoriu, de-a lungul drumului national DN1. Actuala giratie ramane, pentru a permite virajele in celelalte directii, iar pentru fluidizarea circulatiei de pe Centura Osorhei va fi o bretea rutiera cu viraj dreapta care va evita giratia si pasajul, inspre Cluj”, a explicat Ilie Bolojan, presedintele Consiliului Judetean Bihor.

Valoarea totala estimata a obiectivului de investitii „Amenajare intersectie denivelata aferenta DJ767J (cu posibilitate de modificare in DN1) in localitatea Osorhei, judetul Bihor” este de 8.015.780,96 euro, fara TVA.

In studiul de fezabilitate sunt prevazute 3 luni pentru proiectare, o luna pentru obtinerea autorizatiei de construire si 8 luni pentru executia lucrarilor.

Conform studiului de fezabilitate, pasajul va avea o lungime totala de 402 metri (pasajul propriu-zis + rampe) si o latime de 10 metri, cu doua benzi de circulatie.

Studiul de fezabilitate a fost intocmit, iar urmatoarea etapa presupune lansarea licitatiei pentru proiectare si executie. Lucrarile propriu-zise ar urma sa inceapa in primavara anului viitor.

Proiectele de infrastructura derulate de Consiliul Judetean Bihor care asigura conectivitatea rutiera cu Municipiul Oradea si zona metropolitana vor duce la o fluenta mai buna a circulatiei si vor scurta timpii de deplasare in cea mai aglomerata zona a judetului Bihor, pe DN1.

Aceasta investitie se realizeaza printr-un parteneriat cu Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Articolul precedentINCEP LUCRARILE LA ETAPA A DOUA A CENTURII BEIUS – Proiectul va fi gata in vara anului viitor
Articolul următorCONSTRUCTII ERBASU A CASTIGAT LOTUL SUPLACU DE BARCAU-CHIRIBIS – Contractul pentru cei 26 km depaseste 884,123 milioane lei, fara TVA. Sectiunea Suplacu de Barcau-Chiribis este parte din contractul reziliat cu americanii de la Bechtel

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.