Guvernul a adoptat Hotararea privind declansarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privata, precum si a listei imobilelor proprietate publica a unitatilor administrativ- teritoriale, situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrarii de utilitate publica de interes national „Drum expres Craiova-Pitesti si legaturile cu drumurile existente”, Tronsonul 4.
Prin aceasta hotarare, Executivul a aprobat amplasamentul suplimentar, fata de cel prevazut in studiul de fezabilitate, al tronsonului 4 al drumului expres Craiova-Pitesti si exproprierea imobilelor aflate pe coridorul de expropriere al acestei lucrari.
Imobilele expropriate
Vor fi expropriate 17 imobile, in o suprafata totala de 6.891 mp, aflate pe raza localitatilor Lunca Corbului, Albota, Costesti, Oarja, Bradu si Suseni din judetul Arges.
Pentru plata despagubirilor aferente imobilelor proprietate privata situate pe amplasamentul lucrarii, se aloca suma de 143.434 lei din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii.