STUDIU DE FEZABILITATE PENTRU AUTOSTRADA BRASOV-BACAU – Compania de Investitii anunta cat costa

Compania Nationala de Investitii Rutiere (CNIR) a elaborat si depus joi, 30 ianuarie 2025, aplicatia de Finantare pentru proiectul „Elaborare studiu de fezabilitate autostrada Brasov-Bacau”, in vederea obtinerii finantarii nerambursabile in cadrul Programului Transport 2021-2027, Prioritatea 1 – Imbunatatirea conectivitatii primare rutiere, Obiectiv Specific RSO 3.1 Dezvoltarea unei retele TEN-T, reziliente la schimbarile climatice, inteligente, sigure, durabile si intermodale.

Solicitarea de finantare a fost depusa la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii pentru o valoare totala estimata de 97.082.000,32 lei (inclusiv TVA), din care contributia Uniunii Europene din FEDR este de 32.653.387,89 lei, reprezentand 40% din valoarea eligibila a acestuia, diferenta de 64.428.612,43 lei reprezentand contributia de la Bugetul de Stat al Romaniei (compusa din cota de 60% din valoarea eligibila, precum si TVA).
Potrivit CNIR, obiectivul proiectului il constituie realizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Brasov-Bacau, inclusiv activitati conexe, precum realizarea auditului de siguranta rutiera. Implementarea acestui proiect va contribui la imbunatatirea competitivitatii economice a Romaniei prin dezvoltarea infrastructurii de transport care faciliteaza integrarea economica in UE, precum si la dezvoltarea pietei interne, cu scopul de a crea conditiile pentru cresterea volumului investitiilor, promovarea transportului durabil si a coeziunii in reteaua de drumuri europene.
Contractul de finantare pentru acest proiect va putea fi semnat ulterior parcurgerii etapelor de evaluare si selectie, in conformitate cu prevederile Ghidului Solicitantului pentru PT 2021 – 2027.
Durata proiectului in cadrul cererii de finantare: 30 luni (inclusiv derularea procedurii de achizitie publica si activitati conexe specifice obiectivului)

 

Sursa foto: CNIR

Articolul precedentAERODROMURILE EUROPEI – Romania are declarate 143 de aerodromuri. Cele mai multe aerodromuri are Franta, 1706. Vezi care este tara europeana care, desi se intinde pe doua continente, are doar 33 de aerodromuri
Articolul următorCONTRACT DE 160 MILIOANE LEI PENTRU MODERNIZAREA DN1S – S-au depus noua oferte

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.