Au inceput lucrarile de largire la patru benzi a DN 1A intre Centura Bucuresti si intersectia cu Soseaua Chitila-Parc Mogosoaia, anunta secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scriosteanu.
”Start lucrari la Mogosoaia – DN 1A”, anunta acesta. Scriosteanu a fost pe santier impreuna cu Florin Covaci, primarul ales al localitatii Mogosoaia, pe DN1A la Mogosoaia.
La acest moment:
- organizarea de santier este finalizata
- se executa lucrari de decopertare vegetala si defrisare a arborilor din smplasamentul lucrarii
- se executa lucrari de marcare si delimitare a zonelor de lucru
- a inceput realizarea platformelor necesare instalarii utilajelor de foraj a pilotilor
- a fost realizata semnalizarea rutiera provizorie in amplasamentul Santierului
Lucrarile ce vor fi executate de catre antreprenor conform contractului sunt urmatoarele:
- largirea la 4 benzi de circulatie x 3,5 m
- lungime traseu 1,28 km
- trotuare, cu o latime de 2,5 m
- zona mediana de 1 m
- zona verde
- pasaj pietonal subteran, amplasat vis-a-vis de intrarea in Parcul Mogosoaia; va fi dotat cu scari fixe, rulante si un lift la fiecare acces
- pasaj pietonal suprateran, amplasat in nordul podului CF 700, dotat cu 2 lifturi si 2 scari fixe; va fi amplasata si o statie de transport in comun in vecinatatea pasajului, va facilita tranzitul si traversarea in siguranta a DN1A.
- amenajarea a 3 intersectii la nivel: intersectie DN1A cu DNCB; intersectie DN1A cu Sos. Chitila; intersectie DN1A cu Strada Valea Parcului
- lucrari de colectare si evacuare a apelor pluviale: retea noua de canalizare pluviala cu o lungime totala de 1.250 m; sistem de rigole carosabile pe ambele parti ale drumului; bazin de colectare a apelor, prevazut cu grup de pompare si conducta de refulare
- lucrari de consolidare
- lucrari pentru siguranta circulatiei
- amenajari peisagistice pentru spatiile verzi
Proiectul include si realizarea primului nod intermodal de transport calatori intre trenul metropolitan Gara de Nord – Aeroport Otopeni si ruta de autobuze Buftea – Mogosoaia – Bucuresti, ”care reprezinta un exemplu de buna practica si colaborare cu autoritatile locale”, adauga secretraul de stat.
Acest proiect se realizeaza la solicitarea si cu sprijinul Consiliului Judetean Ilfov, prin presedintele Hubert Thuma si al primariei locale Mogosoaia, prin primarul Paul Precup si viceprimarul Florin Covaci, viitorul primar.