Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunta investitii de 1,1 miliard de euro in Portul Constanta. Guvernul a decis ca dezvoltarea Portului Constanta Sud, prin investitii masive in Molurile III S si IV S, reprezinta un obiectiv strategic de interes national. Astfel, dupa finalizarea lucrarilor, Portul va putea opera nave de mare capacitate inclusiv la cele aproximativ 17 dane de mare adancime nou create.
”Prin noi terminale specializate, Portul Constanta isi va consolida statutul de principal port la Marea Neagra si isi va spori avantajele economice si logistice”, a precizat Grindeanu.
Executivul a aprobat in ultima sedinta, la propunerea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, Memorandumul cu privire la realizarea lucrarilor de infrastructura, cai de acces si utilitati, in vederea dezvoltarii de terminale specializate in portul Constanta Sud – Molurile IIIS si IVS.
Extinderea Portului Constanta prin crearea unor dane de mare adancime/terminale specializate de operare, obiectiv inclus in Master Planul de Transport, poate determina cresterea investitiilor din zona.
Lucrarile aferente Molurilor III S si IV S au fost prevazute in cadrul investitiei “Port Constanta Sud. Zona Libera”.
Potrivit studiului de prefezabilitate intocmit de catre CN Administratia Porturilor Maritime SA Constanta, in anul 2019 valoarea estimata pe cele doua obiective si caracteristicile tehnice se prezinta astfel:
- Mol III S – 305,6 milioane euro; 45 ha platforma de operare, 11 ha zona logistica, 7 dane (adancime la dana -16,5 m)
- Mol IV S – 815 milioane euro; 110 ha platforma operare, 25 ha zona logistica, 10 dane (dintre care 5 dane cu adancimea -16,5m si 5 dane cu adancimea de -19m).
Valoarea estimata totala a lucrarilor (Mol III S si IV S) este de 1,12 miliarde euro.
”Prin realizarea investitiei, se creeaza posibilitatea pentru operarea navelor de mare capacitate la cele aproximativ 17 dane nou create pe Molul III S si Molul IV S, datorita adancimilor mari ale apei din zona cheurilor nou-construite”, precizeaza Ministerul Transporturilor.
Realizarea obiectivului de investitii va conduce astfel la cresterea capacitatii de transport maritim de marfuri si, implicit, la cresterea volumului schimburilor comerciale.
Prin Memorandumul aprobat Executivul a stabilit ca obiectivul de investitii ”Realizarea lucrarilor de infrastructura, cai de acces si utilitati, in vederea dezvoltarii de terminale specializate in Portul Constanta Sud – Molurile III S si IV S” va fi declarat obiectiv strategic de interes national, iar Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime SA va intreprinde demersurile necesare pentru realizarea Studiului de Fezabilitate/Documentatiei de avizare a lucrarilor de interventie cu privire la acest obiectiv de investitii.
De altfel, ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Sorin Grindeanu, alaturi de delegatie condusa de prim-ministrul, Marcel Ciolacu, a efectuat la mijlocul lunii februarie o vizita de lucru de doua zile in Italia, unde a participat la cea de-a treia sedinta comuna a Guvernelor Romaniei si Italiei, organizata la 13 ani dupa precedentul summit interguvernamental precum si la o serie de intalniri organizate cu acest prilej.
In contextul vizitei, ministrul Sorin Grindeanu a avut o intalnire de lucru cu Ministrul italian al Infrastructurii și Transporturilor, Matteo Salvini, intalnire in care oficialii au decis ca este oportuna implementarea unor proiecte noi, stabilite in cadrul Initiativei celor Trei Mari, care sa asigure interconectarea rutiera pe ruta Marea Baltica- Marea Neagra- Marea Egee.
Cu ocazia intalnirii, ministrul Sorin Grindeanu a subliniat atunci ca “in contextul extinderii accelerate a retelelor de transport din tara noastra, trebuie respectate angajamentele contractuale din partea firmelor italiene care activeaza in domeniul infrastructurii. In prezent, Romania este o piata cu o dinamica fara precedent, datorata implementarii obiectivelor de infrastructura mare si, din aceasta perspectiva, orice intarziere poate provoca prejudicii la nivel national cu impact pe plan european”.
Agenda discutiilor celor doi oficiali a abordat si subiectul sprijinului acordat Ucrainei de Romania.
Cu aceasta ocazie Sorin Grindeanu a precizat ca exista ”un interes justificat pentru participarea firmelor romanesti, alaturi de firme din alte state europene, la reconstructia acestei tari, dupa finalizarea conflictului ruso-ucrainean”.
Rolul si importanta Portului Constanta s-au regasit ca subiecte in cadrul discutiilor. Astfel urmeaza sa fie asigurata o conexiune maritima mult mai eficienta intre principalul port de la Marea Neagra si porturile italiene de la Marea Adriatica (Trieste, Ravenna etc.), care ar facilita tranzitul de marfuri.