Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a demarat procedurile administrative pentru semnarea contractului ce vizeaza constructia ultimului lot din Autostrada A7, respectiv Pietroasele – Municipiul Buzau, finantat prin Planul National de Redresare si Rezilienta.
Castigator este asocierea turca Nurol Insaat VE Ticaret – Makyol Insaat Sanayi Turizm VE Ticare.
Acest lot are o valoare de aproximativ 1,09 miliarde lei (fara TVA) si urmeaza sa fie construit in 20 de luni. Finantarea lucrarilor se face prin PNRR.
”Vesti bune pentru ultimul Lot din Autostrada A7 care nu avea castigator! Contractul pentru constructia ultimului Lotul dintre Pietroasele si Municipiul Buzau poate fi semnat! Pana ieri nu au fost depuse contestatii, de aceea, astazi, CNAIR a solicitat asocierii de constructori turci toate documentele necesare semnarii contractului pentru executia lucrarilor pe Lotul 3 al Autostrazii Ploiesti- Buzau”, anunta ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Licitatia pentru constructia Lotului 3 al Autostrazii Ploiesti- Buzau (sectiune a A7) a fost lansata in data de 26.05.2021.
Pana la desemnarea definitiva a castigatorului, rezultatul licitatiei a fost contestat de 3 ori, precizeaza Grindeanu.
”Am demarat procedurile administrative pentru semnarea ultimului lot al A7, finantat prin PNRR. Aum pot spune ca sunt sanse mari ca la finalul anului 2025 romanii sa circule pe autostrada de la Ploiesti la Pascani, 320 km! Ieri, dupa expirarea perioadei legale de depunere a contestatiilor, am transmis asocierii turce Nurol Insaat VE Ticaret – Makyol Insaat Sanayi Turizm VE Ticaret o adresa prin care solicitam documentele necesare semnarii contractului in valoare de 1,09 miliarde de lei, fara TVA, finantat din PNRR”, spune directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.
Constructorii turci au la dispozitie 20 de luni pentru a finaliza constructia celor 13,9 km dintre Pietroasele si Municipiul Buzau.
Lucrarile pe lotul 1, Dumbrava-Mizil (21 km), au ajuns la un stadiu fizic de 34%, iar pe lotul 2, Mizil-Pietroasele (28,35 km), la 29,5%.
Ambele loturi trebuie finalizate si deschise circulatiei pana la finalul anului 2024.
De asemenea, constructorul roman care construieste autostrada de la Buzau la Pascani (255,7 km) este mobilizat corespunzator in santiere, astfel incat poate sa respecte termenele contractuale de finalizare a lucrarilor, anul 2024, respectiv 2025, spune Pistol.