PORTUL CONSTANTA SFIDEAZA TRENDUL – Portul Constanta se indreapta spre un nou record de trafic de marfuri in acest an

In primele 7 luni ale anului 2023, traficul total de marfuri prin Portul Constanta a atins 49,4 milioane tone, fata de 45 milioane tone in aceeasi perioada a anului 2022. Din traficul total, traficul maritim este de 37,8 milioane tone, iar cel fluvial de 11,6 milioane tone.

„Cresterea de trafic inregistrata de la inceputul anului este de 10%, evolutia de pana la acest moment confirmand faptul ca Portul Constanta se indreapta spre un nou record de trafic in 2023“, a declarat Florin Vizan, directorul general al CN Administratia Porturilor Maritime SA Constanta.

Traficul de cereale a totalizat, in perioada analizata, 19 milioane tone, comparativ cu primele 7 luni ale anului 2022, cresterea fiind de 25,1%.

Cresteri de trafic s-au mai inregistrat la urmatoarele grupe de marfuri: seminte uleioase, fructe oleaginoase, petrol brut, produse petroliere, ingrasaminte (naturale si chimice), minereuri de fier, articole diverse.

O crestere semnificativa se inregistreaza si in cazul containerelor, de la 4,5 milioane tone marfuri la sfarsitul lunii iulie 2022, la 5,6 milioane tone in perioada similara a acestui an, cresterea fiind de 24,44%.

Aceeasi situatie se regaseste si in numarul de TEU-uri, respectiv 448.884 TEU in primele 7 luni ale anului 2022, comparativ cu 476.066, in 2023, mai mult cu 6%.

Scaderi de trafic au fost inregistrate, in principal, la petrol brut, combustibili minerali solizi, minereuri si deseuri neferoase, produse metalice, produse chimice.

Traficul de marfuri pe relatia cu Ucraina, derulat prin Portul Constanta in perioada ianuarie – iulie 2023, a inregistrat 12,5 milioane tone, din care 8,1 milioane tone sunt cereale.

Declinul comertului mondial determina o scadere a transporturilor de marfa

In acelasi timp, marile companii de transport aerian si de logistica raporteaza scaderi abrupte ale volumelor de marfuri transportate, declinul comertului mondial exercitand o presiune descendenta asupra preturilor de transport. Aeroporturile, desi sunt foarte aglomerate cu turisti, inregistreaza un trafic de marfuri mai mic in comparatie cu anul trecut. Toate acestea indica o scadere a economiei mondiale in perioada urmatoare, spune Bogdan Maioreanu, analist la eToro, platforma de tranzationare si investitii.

Traficul de marfa in reteaua europeana de aeroporturi a scazut cu 7,1% in primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, si cu 11,7% in comparatie cu nivelurile anterioare pandemiei (S1 2019). Una dintre cele mai mari companii de logistica din Europa, firma germana DHL Group – Deutsche Post AG, a raportat volume mai mici si tarife de transport de marfa in scadere in T2 2023, veniturile grupului scazand la 20,1 miliarde de euro, cu aproape 4 miliarde mai putin decat in trimestrul similar al anului trecut. Profitul operational de 1,7 miliarde de euro a scazut si el in mod abrupt fata de sumele record inregistrate in acelasi trimestru din 2022 (2,3 miliarde de euro).

Atat in transportul aerian, cat si in cel maritim, scaderea volumelor a fost deosebit de vizibila pe rutele comerciale din China. Situatia din China nu da semne de imbunatatire, exporturile chinezesti suferind cea mai mare scadere in iulie (-14,4% fata de aceeasi luna a anului trecut) de la inceputul pandemiei, pe masura ce cererea mondiala a incetinit.

La rivalii americani de la UPS cel mai recent raport financiar prezinta un tablou similar. Compania de transport cu sediul in Atlanta, SUA, a raportat o scadere de 10,9% a veniturilor de la an la an, la 22,1 miliarde de dolari, ca urmare a unei scaderi de 9,9% a volumului mediu zilnic. De asemenea, UPS a observat cum clientii isi transfera volumele din transportul aerian catre transportul terestru, o optiune mai ieftina. Volumul mediu zilnic total pe calea aerului a scazut cu 16,5% de la an la an, in timp ce volumul mediu zilnic la sol a scazut cu 8,6%. Privind in perspectiva, UPS se asteapta acum ca veniturile consolidate pentru intregul an 2023 sa fie de aproximativ 93 de miliarde de dolari, fata de previziunile analistilor de 96,6 miliarde de dolari.

Capacitatea de transport va scadea, probabil, dupa aglomeratia de vara, odata cu scaderea numarului de zboruri, dar nu va avea un impact semnificativ asupra situatiei cererii si ofertei. Un element care ar putea duce la stabilizarea situatiei ar putea veni din partea companiilor care vor considera ca reducerea excesiva a stocurilor a fost dusa prea departe si, astfel, ar putea determina o crestere a cererii de transport aerian de marfa. Dar aceasta situatie ipotetica este mai probabil sa se intample abia atunci cand companiile incep sa se pregateasca pentru sezonul sarbatorilor de iarna”, spune analistul.

Articolul precedentINCEPE CONSTRUCTIA AUTOSTRAZII A13 – S-a semnat contractul pentru constructia Tronsonului 3 intre Arpasu de Jos si Sambata de Sus al Autostrazii Sibiu-Fagaras
Articolul următorCONSTRUCTORI BOTOSANENI PENTRU DJ 291B – Modernizarea drumului costa 27 milioane lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.