Presedintele Consiliului Judetean Mehedinti, Aladin Georgescu, a semnat, la Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, contractul de finantare pentru modernizarea drumului Stancesti-Stangaceaua.
Este vorba despre un drum preluat de Consiliul Judetean Mehedinti de la autoritatile locale, care nu a fost niciodata asfaltat si va fi modernizat acum, dupa ce proiectul elaborat de autoritati a primit finantare in cadrul Programului National de Investitii “Anghel Saligny”.
Pentru proiectul de modernizare a DC 76, pe tronsonul DC 74 – Stancesti, sat apartinator orasului Strehaia, au fost realizate deja, procedurile de licitatie pentru serviciile de proiectare si executie. Lungimea drumului este de 3,818 km.
Valoarea contractului de finantare este de 7.208.152,12 lei, Consiliul Judetean Mehedinti asumandu-si o contributie de 1.387.606,15 lei.
Pe langa modernizarea drumului care a fost intretinut de Consiliul Judetean in ultimii doi ani, se vor realiza dispozitive de scurgere a apelor, podete transversale, legaturi cu drumurile laterale, accese la proprietati, parapet de protectie si lucrari privind siguranta circulatiei.
“Consiliul Judetean continua modernizarea drumurilor in judetul Mehedinti si sustine investitiile administratiilor locale in utilitati! Sunt obiective esentiale pentru un trai decent pentru locuitorii judetului! Asiguram conectivitate moderna intre zonele rurale ale judetului cu orasele si municipiul resedinta de judet”, anunta CJ Mehedinti.
De asemenea, proiectul de modernizare a DJ 606A, Balota – Plopi avanseaza cu noi tronsoane de asfalt, astfel incat, la sfarsitul anului, obiectivul de investitii sa fie finalizat.
“Dupa ce, la inceputul verii s-a turnat asfalt pe primii 2,2 km, intre DJ 561A (Plopi) si localitatea Izvoralu, zilele acestea, se continua asfaltarea, inca trei kilometri, in timp ce alti trei kilometri, de la intersectia cu drumul care duce in localitatea Manu, catre Balota au fost deja asfaltati. Pana la sfarsitul verii, asocierea de constructori a dat asigurari ca toata distanta de 19,3 km, cuprinsa in proiect, va fi complet asfaltata”, anunta CJ Mehedinti.
In paralel, se lucreaza la realizarea acceselor la proprietati si rigole, in localitatea Izvoralu.
Drumul traverseaza teritoriul administrativ al comunelor Tamna, Livezile, Hinova, Prunisor si Simian si asigura accesul catre Aerodromul Drobeta si catre satele Manu si Izvoralu (com. Tamna), Garnita, Mijarca si Arvatesti (com. Prunisor) si Izvoralu de Jos (com. Livezile).
Aceasta investitie este deosebit de importanta si pentru locuitorii din Plopi, Dumbrava si Bacles care scurteaza drumul pana la Drobeta Turnu Severin cu cel putin 10 km.
Lucrarile sunt realizate de Consiliul Judetean Mehedinti, in cadrul unui proiect finantat cu fonduri europene in cadrul Programului Operational Regional – Componenta SUERD.