Guvernul a aprobat realizarea unei investitii de peste 423 de milioane de lei – linia de cale ferata de la Aeroportul International Traian Vuia din Timisoara, lucru care va permite transportul pasagerilor catre municipiul Timisoara, precum si catre alte orase din Romania.
Hotararea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii „Realizare conexiune feroviara cu Aeroportul International Traian Vuia Timisoara” lucrare de utilitate publica de interes national a fost astfel aprobata de Executiv.
Finantarea se realizeaza din fonduri externe nerambursabile, Planul National de Redresare si rezilienta, de la bugetul de stat prin bugetul MTI, din veniturile proprii ale CFR SA si din alte surse legal constituite.
Aceasta linie de cale ferata va permite transportul pasagerilor intre Aeroportul International Traian Vuia din Timisoara si Municipiul Timisoara si va asigura inclusiv legatura cu alte orase din Romania.
“Au fost aprobati indicatorii tehnico-economici pentru realizarea conexiunii feroviare cu Aeroportul International „Traian Vuia” din Timisoara! CFR Infrastructura va derula acest proiect in valoare de aproximativ 424 milioane de lei (cu TVA), finantat prin PNRR”, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Lucrarile vor dura 22 luni, perioada in care vor fi modernizati 5,2 km si vor fi construiti alti 5 km noi de linie de cale ferata.
Pe intregul traseu, care va fi electrificat, se vor mai construi cinci podete si 930 de metri de peron.
Valoarea totala a investitiei (inclusiv TVA) este de 423.464.137 lei.
Lungimea liniei simple modernizata va fi de 5,2 km si se va construi o linie simpla noua de 5 km, iar electrificarea se va face pe tot traseul, de 10,2 km si se vor construi cinci podete si peroane cu o lungime de 930 m.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
– imbunatatirea conectivitatii retelei feroviare;
– realizarea legaturii feroviare intre Aeroportul International Traian Vuia Timisoara, statia CF Timisoara Est si reteaua feroviara nationala;
– cresterea vitezei de deplasare intre cele doua obiective si implicit reducerea timpului de calatorie;
– imbunatatirea conditiilor de calatorie si de siguranta circulatiei, gestionand in acelasi timp impactul asupra mediului, in conformitate cu standardele europene;
– economisirea timpului de calatorie;
– economii in costurile de exploatare a vehiculului (economii de exploatare a vehiculelor pentru utilizatorii atrasi catre calea ferata de la modurile de transport rutier privat);
– economii in accidente rutiere si daune aduse mediului;
– crearea de noi locuri de munca.
Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investitiei
– cresterea competitivitatii transportului feroviar pe piata interna;
– dezvoltarea unui sistem de transport combinat, care sa permita legatura transportului aerian cu transportul feroviar in conditii de siguranta si eficienta;
– imbunatatirea parametrilor infrastructurii feroviare pentru cresterea vitezei maxime de circulatie la 80 km/h pentru trenurile de marfa si respectiv, la 120 km/h pentru trenurile de calatori;
– marirea capacitatii de tranzit a calatorilor din AITVT;
– conformitatea infrastructurii si suprastructurii de cale ferata cu parametrii tehnici ceruti de standardele si cadrul legislativ si de reglementare national si european in vigoare.
– confortul si siguranta pasagerilor prin montarea sistemelor de sonorizare si avizare a publicului calator, teleafisaj pentru informare, sisteme de supraveghere video, montare instalatii de telecomunicatii digitale, echipamente pentru aplicatii informatice, instalatii de radiocomunicatii si cablu subteran de fibra optica pe traseul Timisoara Est – Giarmata – Terminal Aeroport International Traian Vuia Timisoara.
“Prin realizarea acestei legaturi feroviare intre Aeroportul International Traian Vuia din Timisoara si statia CF Timisoara Est, se va asigura cresterea vitezei de deplasare intre cele doua obiective si implicit reducerea timpului de calatorie precum si imbunatirea conditiilor de calatorie si de siguranta calatoriei, gestionand in acelasi timp impactul asuora mediului. Linia de cale ferata de la Aeroportul International Traian Vuia din Timisoara va permite transportul pasagerilor catre Municipiul Timisoara precum si catre alte orase din Romania”, precizeaza CFR.