Ministerul Transporturilor vrea sa finanteze cu 423 milioane lei realizarea unei conexiuni feroviare cu Aeroportul International Traian Vuia Timisoara, lucrare de utilitate publica de interes national, arata un proiect de Hotarare a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii ”Realizare conexiune feroviara cu Aeroportul International Traian Vuia Timisoara”, lucrare de utilitate publica de interes national.
Mai exact, valoarea totala a investitiei este de 423.464.000 lei inclusiv TVA, din care partea de constructii/montaj (inclusiv TVA) este de 330.141.000 lei.
Perioada de constructie este de doi ani.
Realizarea lucrarii face parte din strategia de dezvoltare pe termen scurt, mediu si lung cuprinsa in Master Planul General de Transport aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 666 / 2016, cu modificarile si completarile ulterioare, iar racordul de cale ferata cu Aeroportul International Traian Vuia este inclus in Strategia de Dezvoltare a Infrastructurii Feroviare 2021 – 2025 aprobata prin Hotararea Guvernului nr. 985 / 2020.
“Linia de cale ferata de la Aeroportul International Traian Vuia din Timisoara va permite transportul pasagerilor catre municipiul Timisoara precum si catre alte orase din Romania”, arata nota de fundamentare.
Se vor efectua lucrari de executie linii de cale ferata noi pe racordul catre Aeroportul International Traian Vuia, respectiv se vor moderniza instalatiile de semnalizare feroviara de pe linia existenta si se vor construi instalatii feroviare noi pentru conexiunea cu aeroportul.
Realizarea unei conexiuni feroviare cu Aeroportul International Traian Vuia din Timisoara contribuie la:
– dezvoltarea si extinderea legaturilor transportului aerian cu alte moduri de transport prin interconectarea aeroportului cu intreaga retea de cale ferata a Romaniei si cu reteaua europeana de transport TEN-T, precum si conexiunea cu modurile de transport urban.
– atragerea unui numar cat mai mare de calatori din localitatile limitrofe pe transportul feroviar, etc.
“Prin prezentul act normativ, se propune aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii „Realizare conexiune feroviara cu Aeroportul International Traian Vuia Timisoara” lucrare de utilitate publica de interes national,prevazuti in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare”, mai releva documentul.
Indicatorii tehnico-economici au fost avizati de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii in urma sedintei Consiliului Tehnico-Economic, prin avizul nr. 109/118 din data 09.08.2022 si de catre Consiliul Interministerial de avizare lucrari publice de interes national si locuinte prin avizul nr. 70 din data 03.08.2022”, se mentioneaza in document.
Timisoara este una dintre destinatiile preferate de turisti pe tot parcursul anului. “Astfel, este necesara dezvoltarea infrastructurii de transport feroviar pentru asigurarea mobilitatii si reducerea poluarii, respectiv realizarea unei legaturi feroviare intre Aeroportul International Traian Vuia din Timisoara, statia CF Timisoara Est si reteaua feroviara nationala, care sa asigure cresterea vitezei de deplasare intre cele doua obiective si implicit reducerea timpului de calatorie precum si imbunatatirea conditiilor de calatorie si de siguranta a circulatiei, gestionand in acelasi timp impactul asupra mediului”, se mai precizeaza in nota de fundamentare.
Realizarea acestui obiectiv prezinta avantaje tehnice, economice si sociale, avand un impact pozitiv asupra gradului de confort oferit utilizatorului precum si in sporirea gradului de incredere in serviciile oferite de modul de transport feroviar.
Realizarea lucrarilor propuse prin prezenta hotarare, adica crearea unei conexiuni modernizata pentru transportul calatorilor la Aeroportul International Timisoara, va contribui la imbunatatirea calitatii serviciilor pentru calatori si va avea impact pozitiv asupra calitatii vietii si conditiilor sociale, prin:
- crearea de noi locuri de munca;
- cresterea schimburilor comerciale;
- atragerea investitorilor straini;
- cresterea numarului de calatori, inclusiv cresterea numarului de turisti.