Lucrarile la Centura Sanmartin, incepute in data de 18 octombrie, avanseaza intr-un ritm sustinut. Pana in prezent, s-a lucrat la decopertarea de teren vegetal si imbunatatirea terenului la cota de fundare, prin stabilizare cu lianti hidraulici.
De asemenea, au fost efectuate operatiuni de asternere, nivelare si compactare a straturilor de umplutura si balast.
In ceea ce priveste etapa de construire a podurilor, au fost amenajate drumul si platformele tehnologice pentru instalatia de forare a pilotilor, iar in prezent se realizeaza lucrari de forare a pilotilor la nivelul pasajului si se continua procesul de nivelare si compactare a stratului de balast.
Drumul de legatura intre Municipiul Oradea si Comuna Sanmartin va avea o lungime de 5,75 km, cu bretele de legatura cu DN76 si localitatea Haieu, cu o lungime de 2,27 km. Platforma drumului va avea o latime de 10 metri.
Sunt prevazute 2 benzi de circulatie, cate una pe sensul de mers, si, in plus, o pista de biciclete.
Proiectul prevede construirea a 3 poduri, 2 pasaje supraterane, un viaduct si 4 noduri rutiere.
Constructorul este asocierea formata din CONSTRUCTII ERBASU S.A. – lider de asociere, VAHOSTAV-SK, a.s. – DRUMURI ORASENESTI S.A. – PROCONS GROUP SRL.
Durata de executie a drumului a fost stabilita la 12 luni.
Valoarea totala a investitiei este de 177.238.798 lei, cu TVA inclusa. Finantarea obiectivului de investitii se realizeaza din fonduri externe nerambursabile, alocate prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014 – 2020.