Consiliul Judetean Cluj a finalizat montarea grinzilor din beton la podul peste raul Crisul Repede din Valea Draganului. Lucrarile desfasurate de Consiliul Judetean Cluj in cadrul proiectului de reabilitare si modernizare a Drumului Apusenilor au continuat miercuri, 13 iulie 2022, cu operatiunea de montare a grinzilor prefabricate din beton la podul amplasat pe cursul raului Crisul Repede.
In numar de sapte, grinzile au o lungime de 36,5 metri, o inaltime de 1,6 metri si o greutate, fiecare, de 55,7 tone. Ele eu fost amplasate pe suportul betonat al picioarelor podului cu ajutorul unor macarale speciale, de mare tonaj, in cadrul unei operatiuni extrem de spectaculoase.
”Cu o mobilitate exemplara, antreprenorul lucrarii a reusit sa pozitioneze grinzile din beton ale podului in doar cateva ore. In perioada urmatoare, acesta va realiza placa de supra-betonare, hidroizolatia si trotuarele, totul culminand cu amplasarea structurii rutiere. Constructorul a dat asigurari ca toate aceste lucrari se vor finaliza pana la sfarsitul lunii septembrie, astfel incat, in cel mai scurt timp, cetatenii din Valea Draganului, dar si turistii, sa poata utiliza podul in conditii optime”, spune Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj.
Cu o vechime de peste 70 de ani si aflat intr-o avansata stare de uzura, vechiul pod a fost afectat de fenomenele hidrometeorologice extreme din vara anului 2020. In acest context, s-a decis construirea unui pod nou.
Lucrarile de reabilitare si modernizare derulate de Consiliul Judetean Cluj in cadrul proiectului „Imbunatatirea infrastructurii rutiere de importanta regionala – Traseu Regional Transilvania Nord, Drumul Apuseni, prin modernizarea DJ 108K (limita jud. Bihor – Baraj Dragan) de la km. 26+455 la km. 29+495 si DJ 764B (Baraj Dragan – intersectie DN1) de la km. 0+000 la km. 22+164,500”, in lungime de peste 25 de km, au intrat in etapa finala, stadiul fizic al acestora depasind 90%.